Urâţel

Cuvantul “urâţel” e ingrozitor, infiorator, dea Domnul sa nu aveti de-a face cu el. Cuvantul “urâţel” e mult mai urat decat cuvantul “urat”. De ce? Explic acum. Pentru ca-cuvantul urat e sec. Constatator. Nu implica sentimente. E urat, da-l dreacu. E drept ca-i nemilos si vine ca o condamnare dar pentru tine, cel care-l folosesti, nu inseamna nimic. Mai nasol e de cel carui ii e adresat. Ori produsului care-i caracterizat prin cuvantul “urat”. Cel putin un produs nu are simtaminte, da-l dreac.

Dar cu “urâţel” e alta poveste, mult mai trista. Cand zici “urâţel” inseamna ca nu vrei sa spui “urat”. Conteaza pentru tine. Esti bland(a). Dar efectiv nu ai avut ce face. E mai degraba o minciuna. E clar ca ceea ce tu numesti “urâţel” e urat in toata legea, dar nu te lasa sufletul sa spui urat cu gura larg deschisa. Si e nasol. Urâţel il numesti pe sotul unei prietene. Dar nu-i zici ei asta. Ei ii zici ca-i “dragut”. Un alt cuvant patetic. Mi-a zis o englezoaica pe vremuri ca “nice” inseamna la ei de fapt “dezastru” nespus. “Urâţel” e un copil pe care-l vezi. Nu poti sa zici ca un copil e urat. E urâţel. Ori cainele unor amici. Ori modul in care si-au amenajat casa. Ati inteles mesajul, folosim cuvantul “urâţel” pentru descrierea unor fiinte, obiecte, fapte, situatii in care sintem implicati emotional. Si ne mintim.

In curand urmeaza sa plec in concediu. Nu vreau sa va spun cu ce sacrificii. Sacrificii de-a dreptul “urâţele”. Am vandut un rinichi (Doamne fereste) , am sapat prin gradinile din Voluntari (Doamne da sa ajung sa sap in gradina mea). Ok, exagerez, dar deloc nu mi-a fost usor, acum buzunarele imi sint la fel de pline ca ale eroilor din nemuritorul roman Mizerabilii. Daaaaar urmeaza sa plec in concediu. Si asta imi dadea putere. Plaja, mare, soare, terase, muzica, bere, trabuc (doar pentru  gestul in sine, nu-s consumator). Era cumva raiul pe pamant ce se apropia. Oaza spre care se taraste extenuat un ratacit in desert. O vede, mai are putin, asta-i da puteri, hai, hai, e acolo, imediat o atingi…

Iar ieri, cineva a vorbit cu altcineva care tocmai isi petrece concediul acolo unde mergem noi. Si acel altcineva i-a zis acelui cineva ca acolo e URÂŢEL. Oaza mea, Raiul meu pe pamant e URÂŢEL. Ce poate fi mai de speriat decat urâţel?! Acei altcineva au luptat la fel ca si mine pentru concediu, au ajuns acolo si sint nevoiti sa recunoasca-ca-i URÂŢEL! Chiar daca nu-i super misto, cool, splendid, frumos, minunat, tot reusesti sa descrii locul vacantei tale ca “ok”, “merge”, “binisor”, chiar si “dragut”. Dar numai in cazuri extreme ajungi sa recunosti ca-i URÂŢEL.

Dar vad si jumatatea plina a paharului. Stiind asta nu prea am cum sa fiu dezamagit cand ajung acolo. Sper…