Zi-mi unde stau, ca sa-ti spun cine esti

Pipera. Beverly Hillsul Romaniei. Manhatanul Bucurestiului. Floci, muci, clabuci. Un fost sat ce traia de pe urma unei ferme, unde magarii trageau partzuri pe ulite, unde familie instarita era aia care avea caruta, acoperis de tabla si trei ulcele in gard. Copiii se trageau de putza in colbul spintecat de scaieti purtati de vant si agricultorii spargeau seminte la o halba cu bere, pe terasa pretentios numita ”Vraja Lacului”. Terasa mai exista si azi. Tarani, prea putini. Pentru ca dintre ei s-a ridicat un om cu “viziune”. Ciobanas cu trei sute de oi, pe vremuri. Gigi, il strigau cunoscutii. Derulam pe rapid si terenurile care nu valorau nimic au ajuns la 1000 de euro mp. Sau mai mult. Tot Gigi a fost de vina. Piperenii veritabili si-au vandut ogoarele si s-au mutat la oras. Iar in locul lor au venit romanii cu bani. Care, nene, erau hotarati sa arate ca au bani. Cocioabele au fost daramate iar in locul lor s-au inaltat palate. Iar acum pe ulite se foiesc mai multe Rolce-uri decat erau carute pe vremuri. Colbul a ramas, ca de, Pipera inca nu are drumuri. Si putzoii au ramas, doar ca acum au lanturi groase. Satul de miroasea a balegar miroase a bani. Si a caca. Caci canalizare nu prea avem de unde. Apa rezultata din ingurgitarea Evianului merge direct in fosa de sub vila. Ingrasa pamantul si uite asa cresc scaietii. Care nu au disparut nici ei. Administrativ vorbind, Pipera tine de Voluntari. Ca faima, l-a intrecut demult. Ii mai leaga doar o straduta ingusta, ingusta si lunga. Recent asfaltata. Care, atipic, poarta doua nume. Jumatatea dinspre Pipera se numeste Emil Racovita iar cea dinspre Voluntari poarta numele de strada Popasului. De aici incepe povestea mea. Caci trebuie sa recunosc, acolo imi duc acum zilele. Pe strada Emil Racovita. Iata ca s-a intamplat intr-o buna zi sa raman fara masina. Un accident stupid, cauzat de lipsa mea de atentie. Si am fost nevoit sa recurg la taximetristi. Cavaleri moderni ce-mi apar inca in cosmaruri. Lor le multumesc ca am masina. Nu-i mai suportam. Deci sun eu la compania de taxi sa cer o masina. Am reusit de gasesc una dupa 12 companii sunate si 78 de minute petrecute la telefon. Fericit ca suferinta mea se apropie de sfarsit, dau duduii adresa. Emil Racovita, Pipera. “Sigur, domnu’. Colegu ajunge in 12 min.” Zic multumesc si dau buna ziua.  Astept durata indicata si apoi cobor. Ok, am coborat cu vreo 2 min mai repede. Dar taxi nu. Mai stau vreo 10 min. Taxi nu. Inca 10. Taxi nu. Grabit dar si nervos, sun la companie inapoi si intreb ce face colegu’. “Pai nu stiu, domnu. Trebuia sa ajunga…” – Pai nu sinteti draguta sa vedeti pe unde o fi?!  – incerc io… – Pai stati ca dau prin statie… – zice ea. – Astept… Ii aud apoi vocea oficiala, urland indicativul colegului. Colegul raspunde intr-un potop de injuraturi. Realizez ca avem o problema. Duduia revine la aparat si imi spune ca-colegul s-a ratacit. Din ce in ce mai nervos, o rog sa-mi dea numarul respectivului, sa-l ghidez telefonic spre mine.  - Buna ziua, eu sint clientul!  ii zic  – Unde sinteti? – La mama dreacu, acolo sint! – imi raspunde infamul. Sangele imi invadeaza creierul, dau sa slobod un potop de injuraturi dar ma calmez. Ma gandeam ca s-o fi invartit si el e nebun pe strazile sparte ale mirificei Pipera. – Hai sa ne calma, ii sugerez, si sa vedem cum ajungeti aici. Astept afara de 40 de minute. – Explica-mi, dom’ne!  – accepta taximetristul. Mai trag o data aer in piept si ii explic ca la cretini. Printr-un mormait, imi da de inteles ca a priceput. Si astept. Si astept. Dupa inca vreo 20 de minute, un coleg trece pe langa mine. Si, amabil, se ofera sa ma duca la serviciu. Accept fericit si sun la compania de taximetrie sa anulez cursa. Ma relaxez si uit de cele intamplate. Dupa 20 de minute insa, imi suna telefonul. Surpriza! Era taximetristul.  - Ce faci, ba?  – ma intreaba.  – Te astept de 20 de minute in fata blocului! – tuna el furios. – Ba, sa nu-mi zici mie ba, ca am vorbit frumos cu tine – ii dau acid replica.   – Am plecat, ca te-am asteptat aproape o ora, ba! – completez eu victorios. – Si de ce nu m-ai sunat?????????? Rage mai furios soferul – Ma lasi sa stau aici ca fraieru?! – Domnule, eu am facut comanda la companie, tot la ei am anulat-o. Daca vrei sa te certi cu cineva, cearta-te cu dispecera. La revedere! – Auzi ba! – se pregateste sa-mi dea lovitura de gratie, furios ca nu mai avea ce sa-mi spuna – Pe viitor sa nu mai spui ca stai in Pipera, ca stai in Voluntari! Da? Ai inteles? Vo-lun-tari! Acolo stai! Degeaba vrei sa te dai mare! Vo-lun-tari! Si-mi inchide. Intamplarea m-a enervat dar m-a si amuzat. Am povestit-o prietenilor dar apoi am uitat-o. Pana cu vreo 2 zile in urma, cand chem un taxi pentru un prieten care ma vizitase. Ca sa nu mai creez confuzia respectiva si sa nu ma mai certe taximetristii, la adresa specific str Emil Racovita, Voluntari. Vo-lun-tari. Va dati seama ca din nou taxiul s-a ratacit. Din nou am ajuns sa sun de 2 ori la companie, din nou am cerut mobilul soferului. Aveam senzatia de Deja Vu. Imi retraiam trecutul. Dar spusesem Voluntari, oare ce se intampla?! La al doilea telefon, taximetristul a inteles unde stau si ia ghiciti ce mi-a zis…  - De ce spui ba ca stai in Voluntari, ca stai in Pipera! Pi-pe-ra! Da, e o intamplare adevarata. Si acum nu stiu exact unde stau.