CategoryGeneral

Site de matrimoniale Femei singure din Bucuresti sau intalniri clasice

Simti si tu lucrul acesta? – Am ajung intr-un punct in care tehnologia a inceput sa inlocuiasca puternic metodele traditionale ale lucrurilor pe care el facem. De exemplu, nu mai putem merge atat de des la munte pentru ca vrem sa stam acasa sa ne uitam la seriale. Acelasi lucru se poate spune si despre dating si in general despre ce se intampla in viata sentimentala a oamenilor.

Aparitia acestor site-uri de dating online cum este Femei singure Bucuresti nu a eliminat complet datingul traditional, dar vine sa-l sustina cumva pe acesta. Va invitam sa priviti atent argumentele pro si contra valabile pentru cele doua metode diferite prin care iti poti gasi o pereche potrivita azi. 

Site-uri de dating

Matrimoniale este un site de dating unde persoanele isi pot inscrie un profil si pot incepe sa caute persoane care se potrivesc cerintelor lor in vederea gasirii unei perechi potrivite. Daca dupa mai multe conversatii doua persoane ajung sa decida ca doresc sa se intalneasca, mai departe ei se pot vedea in viata de zi cu zi si au posibilitatea de a initia o relatie de lunga durata?

Te intrebi daca functioneaza lucrul acesta? Ei bine, da functioneaza. Deja in toata lumea exista in prezent cupluri care s-au unit pornindu-si idila de pe un site de dating. Unii ajung sa se casatoreasca, altii ajung sa traiasca povesti de dragoste intense. Cert este ca site-urile de dating Femei singure din Bucuresti raman o metoda la indemana pentru persoanele singure de a-si gasi o pereche. 

Sunt multe avantaje pe care le ofera datingul online

Unul dintre acestea eset ca poti sa afli mai multe lucruri despre celalalt. Poti profita la maximum de chatul online pentru a vedea daca exista ceva chimie intre voi, daca puteti sustine o conversatie, daca va faceti sa zambiti unulpe celalalt si in general daca lucrurile ar putea merge bine intre voi si mai departe, in viata rela. Evident ca daca observi ca nu ai nimic in comun cu o persoana, nu are rost sa continui conversatia si sa-ti pierzi timpul.

Exista acest control pe care il ai si care iti confera o putere mai mare de decizie in ceea ce priveste atitudinea da pe un site de dating cum este Femei singure din Bucuresti. Daca esti singur/a ar trebui sa profiti la maximum de toate aceste avantaje. Daca te afli intr-un loc cu 50 de persoane si esti sigur/a vei putea incerca sa gasesti varianta care ti se potriveste cel mai bine. Asta este interesant la intalnirile online. 

In plus daca in general te consideri o persoana fara prea mult curaj, site-urile de dating te ajuta sa iesi din aceasta umbra? De ce? Simplu. Pentru ca ceilalti nu te pot vedea. Esti tu in fata unui ecran. Daca iti place o persoana ii poti trimite un mesaj, daca vrei poti sa raspunzi la randul tau unui mesaj, poti spune mai multe lucruri despre tine si poti incerca sa afli mai multe despre alta persoana. Totul tine de decizia ta; nimeni nu pune presiune asupra ta si in plus tracul nu mai exista pentru ca nu esti direct fata in fata cu persoana cu care ai putea sa te intalnesti. Cand trimiti un mesaj te poti uita de 3 ori peste el sa te asiguri ca este ceea ce vrei sa transmiti. In general in datingul online ai aceasta putere de a fi mai responsabil si de a cantari mai bine lucrurile. Poate ca la inceput ai tendinta sa te pripesti, dar daca iti doresti o relatie serioasa vei incerca sa fii selectiv. 

Gandeste in felul urmator: esti intr-un club si vezi o persoana draguta care iti atrage atentia. Ce faci in continuare? Continui sa dansezi cu prietenii sau te apropii si incerci sa cunosti mai bine persoana respectiva – evident salutand-o prima data? Poate ca e mai usor de zis decat de facut. Primul lucru care ne impiedica sa ne apropiem de cineva cand suntem in prezenta sa fizica este teama de respingere si incertitudine ca persoana respectiva este de fapt unica. Un site de dating ca Matrimoniale poate rezolva aceste dileme. Pentru a descoperi toate avantajele utilizarii unui site de dating incearca sa-l privesti mai de aproape. Vei fi uimit de experiente. 

Mare rugaminte

Rog actualul ministru al transporturilor si toata echipa ei meseriasa sa se grabeasca cu-constructia autostrazilor. Doresc sa ajung acasa, in Ardeal, pe autostrada. Asta inainte sa fiu nevoit sa opresc din 5 in 5 minute din cauza varstei si prostatei. Ca nu-s benzinarii din 5 in 5 minute si io scutec nu port. Nu cand sunt la volan.

Rog actualii inventatori sa nu se grabeasca-cu fabricarea teleportatorului. Ca daca ei termina treaba cu teleportarea inainte sa faca romanii autostrazi, toti banii care s-au bagat in drumuri (degeaba) in ultimii 20 de ani vor fi aruncati.

Plus ca vreau si eu sa conduc pana acasa, cu sotia sii fiica-mea, sa cantam in masina cantece de tabara. Ma indoiesc ca putem sa cantam un cantecel de drumetie in timpul teleportarii.

Si mama sa ne astepte cu bunatati seara, chiar daca noi am plecat din Bucuresti pe la pranz. Cu masina.

Mersi.

Cacati cu ochi.

In aceasta oribila dupa-amiaza de “primavara”, pe un ger amar-cumplit, un batran vindea palnii la marginea unui drum din judetul Hunedoara. Facute probabil cu mana lui, din putinul lui, in speranta ca-si va carpi pensia. Sa aiba de-o paine, de medicamente, de ingropaciune si pana atunci, pana cand o inchide ochii, de viata.

O duba cu numar de Arges incetineste in apropiere batranului. Omul se bucura ca va vinde ceva. Se apropie de geamul care se lasa. Intinde o palnie. O mana infasca palnia si duba demareaza in viteza. Batranul, disperat, incearca sa fuga dupa masina strigandu-le hotilor sa opreasca. Sa-i dea palnia inapoi. Un gest disperat si inutil.

Aceasta poveste adevarata mi-a fost povestita in urma cu doar cateva minute de un martor ocular. Ca eu is departe de acele locuri. M-a intristat. Ca si cum nu as fi stiut ca traim inconjurati de cacati. Cacati care din pacate au si ochi si au pretentia de a se numi oameni. Ca sa nu le simtiti duhoarea, ca sa nu fiti stropiti cu zoaie, pot sa va spun numarul dubei – care-i Renault: AG 18 MMC.

Duba trage dupa ea o remorca ce are numar de Prahova. La aia nu-i stiu numarul.

Sa fiti sanatosi si sa nu va scoata Dumnezo rahati pe cararile vietii.

Nepotriviri

Conduceam spre casa. Alaltaieri seara. Era cald afara. Prima seara calda. Ma simteam bine. Deschisesem geamul portierei, imi pusesem la cedeu o melodie ce-mi place, imi aprinsesem o tigara. Savuram seara aia, condusul, faptul ca mergeam acasa la ai mei.

In paralel trage un superb Porsche Carera. Negru. Scanteia in noapte. Mergea si el incetisor, parea ca si prosperul lui proprietar sa bucura ca si mine de seara aia. Dar spre deosebire de mine, el era imbracat la costum. Parea un tip elegant, prosper, fuma si el. De fapt sugea cu pofta din tigara, trimitand apoi valatuci grosi, albi, in noaptea neagra. Parea o prezenta desprinsa din filmele cu James Bond. Pana cand idiotul a aruncat chistocul tigarii fix in strada. Asa mi-am dat seama care-i singura problema a Porsche-lor: n-au scrumiere. 

Ieri. Conduceam, nu mai stiu spre unde dar stiu ca era zi. Opresc la un semafor, langa era o statie de autobuz. In statie, o fatuca. Adolescenta. Imbracata toata in roz. Bluzita roz, pantalonasi roz, ghiozdanel roz, papucei roz. M-am intrebat daca oare asa va ajunge si fiica-mea peste vreo 13 ani. Ori ea va purta blugi rupti, bocanci, lac, tzepi la gat, piercing in nas si in spranceana, plus … In fine.

Ideea-i ca priveam duios spre faptura roz, cu ganduri de tata de fata. Pana cand faptura roz a inceput sa-si miste cumva ciudat falcile si a expediat spre betonul de la picioarele ei cea mai mare flegma vazuta de mine vreodata. Cred ca a topit betonul, a trecut prin statiile de metrou si a alimentat tensiunile deja existenta in scoarta terestra.

S-a inregistrat ieri vreun cutremur in Romania?

Limitele evolutiei

Fiinta umana, desprinsa dupe unii din coasta intaiului individ creat de puteri Dumnezeiesti iar dupe altii pogorata din incurcisarea reusita a doi maimutoi, toooot evolueaza. Ne-am imunizat la boli ori am dat de leacuri (ma rog, de unele), am ajuns pe luna (ma rog, asa zic unii) si am reusit sa cream, uaaaaa, ce tare, Facebook.

Nu stiu insa de ce fiinta asta umana nu si-a dezvoltat si un “sistem de racire” a inimii cand devine parinte si pruncul-prunca e intr-un potential pericol-durere. Caci daca fiica-mea pica din cur pe spate si se sperie, io-s in pragul infarctului. Daca plange in somn, fac 3 preinfarcturi pana ajung la patutz. Inima-mi intra in avarie doar cand ma gandesc ca odata si odata tot o fi bolnava, ma ia cu diaree cand imi spun ca va face 15-16 ani si o s-o peteasca flacai betivani ori o s-o imbie colegele fetele cochetele “de gasca” sa bage boticul la o etnobotanica ori la – mai rau – ceva prafuri sintetice.

Oricat de bine o s-o crestem noi, oricat de bine va fi antrenata sa gandeasca, sa judece, sa aleaga, sa decida. Ca si io am fost un copil cuminte. In plus am crescut si intr-o lume mult mai sigura. Singurele arme de pe strada erau ale vanatorilor, singurele retele active erau cele de la sera de flori si legume-fructe (care scoteau “pe sub mana” garoafe si castraveti), singurele droguri erau bananele si cafeaua.

In lumea aia atat de sigura a copilariei mele, io, un copil atat de cuminte (care statea unde era pus, nu plangea nici cand cadea in cap ori ii scotea unchiul dintii cu batista, stia toate poeziile si cantecele create de barzii comunismului) am facut in cea mai pasnica perioada a vietii mele – adica intre 6 si 10 ani – urmatoarele:

mi-am facut “bombe” in podul bunicului, din diferite chemicale cumparate din comert care combinate si trantite de asfalt bubuiau cu flama. Pod al bunicului pe care l-am si incendiat, dorind io cu verii mei sa facem foc intr-o valiza. Ma jucam zi de vara pana in seara cu-cutite, ascutite, adevarate, nu de jucarie, pe care invatasem sa le infig intr-o tinta de la mare distanta. Firesc, din cand in cand imi bagam cutitul – fara teaca – la cureaua pantalonilor si fugeam, asa, vesel, pe campii. Trageam cu un arc ce avea sageti cu-cui in varf. Ma aruncam de la inaltime in apele Tarnavei Mari (asta-i un rau) acolo unde apele raului erau extrem de putin adanci. Odata m-am implantat cu fruntea in fundul apei si am iesit cu nisip in nas. Saream de pe rape, saream de pe orice chestie era mai la inaltime, aveam senzatia ca nu patesc nimic indiferent de cat de sus imi dadeam drumul. Odata era sa-mi rup ambele picioare. Ne jucam cu prastii ce trageau cu bile de fonta. Tinta predilecta era capul inamicului. Inamicii erau tot copii. Am sarit cu gura intr-o sarma si mi-am scos dintr-o miscare doua masele, prabusindu-ma intr-o uriasa balta de sange. M-am curentat prinzandu-ma de un fir de inalta tensiune. Doream doar sa-l ridic un pic.

Si multe multe altele. Io, copil cuminte, intr-o lume sigura. Pai fiica mea va creste in lumea pe care o stiti cu totii. Asta daca nu va bubui Japonia si nu ne-or creste la toti sule pe frunti, de n-or putea groparii inchide cosciugele cu asa frumuseti completandu-ne profilul.

Pai io cum o sa rezist, inimioara mea – vai de ea – cand (precum spuneam la inceputuri) ma ia cacarea la modul accelerat cand doar stranuta copila?!

Parintii stiu ce vorbesc…

Din vina cui o fi venit fetita?

Coada mare la supermarket. Recunosc ca ne si grabeam putin, se apropia ora la care lumina ochilor nostri – de fiica-mea zic, nu de enel – trebuia sa infulece. Ca era pe la pranz. Cum spuneam, coada mare la raionul cantarit legume. Io, gentilom de moda veche, am senzatia ca o doamna era cu juma de talpa inaintea mea spre rand. Si-i fac semn sa intre in fata.

Apoi vaz o persoana in etate ca se apropia cu greu de rand, ii fac semn sa intre in fata. Stau apoi la tot randul ala baban, desi e cumplita criza financiara toata lumea cumpara de parca maine-i potopul ori da tsunami peste noi, toti aveau j’de pungi cu produse. Ajung in fatza, cand sa-mi pun vinetele pe cantar se apropie o prea dulce silueta.

O fetita.

Diafana.

Cu ochi ca cel mai azuriu cer.

Cu bucle blonde, grau desfatat de soare vara, nu alta. Imbracata intr-o rochita, icoana in altar s-o pui, nu alta. Cu un zambet de topea pietrele si uraniul in reactoare. Si io cum is si tare sensibil de cand cu fatherhoodul, o priveam ranjind fericit.

Si cum ranjeam io ca idiotul, nici una nici alta minunea asta mica mi se propteste in fatza, la cantar. Mai sa ma calce pe picior, bagaboanta. Si din manutele ei – ce aveam io impresia ca le tine la spate cumintel- apar vericule vreo 5 sacose cu mere, ardei, castraveti, ceapa si mai ceva. De-am ramas mut, nu-mi dadeam seama cum bratele alea ca vrejurile tineau atata greutate.

Cu multa usurinta, minipitipoanca incepe sa-ti tranteasca produsele pe cantar.

Ma, m-am enervat rau, asa, ardeleneste, si m-am intrebat retoric: Pai sa n-o bagi in pizda ma’sii?

Nu pe ea, pe ma’sa. Ma’sa aia care a invatat-o ca asa merg lucrurile in viata. Ca nu cred ca la 5 anisori copiii astia au atata initiativa, forta, discernamant. Io creca-s exploatati, incarcati cu kile de legume-fructe si pusi sa forteze randul.

Deci creca ma’sa a invatat-o de timpuriu miscarea de intrare in fatza, ca era bine exersata apropiera cu zambet si insinuarea, creca micuta ducea pepeni la cantarit de cand avea 2-3 primaveri. De-a rostogolul.

Si n-a zis nici multumesc la final. Bagaboanta.

Altfel vorbind chiar c-a venit primvara, ceea ce va doresc si voua.

Multa iubire si… un cadou potrivit daca se poate

Iubitele, dragele, mirabilele, fabuloasele noastre sotiii, mame, fiice, surori, pretene, logodnice.

Plecati de la premiza ca va iubim de ne cacam pe noi. Si vrem sa va facem fiecare zi o sarbatoare, nu numa alea marcate cu rosu in calendar. Ca nu reusim intotdeauna, e evident. Ca reusim arareori, e mai evident. Da’ nu-i rea vointa. Poate neputinta, poate nepricepere, poate ne lipsesc uneori si posibilitatile financiare. E rar, e adevarat, noi sintem stalpii casei in care puteti avea incredere. Incredere ca nu va lasam in stada ori numa cu o bere la pet pe masa.

Dar foarte putini dintre noi, barbatii, sint foarte priceputi la facut cadouri pentru femei. Daca nu cunostem clar ce v-ati dori, daca nu ne-ati dat ponturi de-a lungul vremii, daca nu avem vreo revelatie sfasietoare, sintem cam pierduti. Cei ce nimeresc de fiecare data cadoul pentru o femeie sint gay. Nu, nu-i o problema cu gayii, noi gandim liber, da nu sintem chiar toti gay si mai zbarcim cadourile.

Ca atare, dati-ne indicii. Asa voalate, ca si cum ar fi un joc cu “gaseste comoara”. Ne alimentati treptat cu informatii care sa ne duca spre darul potrivit. Da, vrem sa va facem un cadou de 8 martie, asta-i clar. Dar cum voi ne cunoasteti, stiti la ce ne duce capul si cati bani in buzunar avem, ajutati-ne. Ca ne e greu. Nici de 1 martie nu ne-a fost usor. Nici de ziua Valentinelor. Nici de Dragobete. Nici de 8 Martie. Nici de ziua voastra de nastere. Nici de cea de nume. Nici de Mos Nicolae. Nici de Mos Craciun. Nici de Ziua Planetei ori de cea  Frunzelor ce cad. De fiecare data – si uite cate ocazii avem – am vrut sa va luam ceva frumos, surpriza, sa va aratam simbolic cat va iubim.

Fericirea voastra-i fericirea noastra, daca am nimerit cadoul, sintem extrem de bucurosi. Asa ca daca vedeti ca nu ne-am prins ce v-ati dori de la indiciile lasate, sa ne spuneti in fatza. Nu-i rusine. Noi ne facem ca de fapt nu ne-ati zis chiar asa direct, ne-am prins noi ca sintem destepti, si uite ce cadou frumos v-am facut.

Doamne prietene cititoare, io va urez – alaturi de pretenii cititori – multi multi ani fericiti, cu sanatate si cu cei dragi alaturi. Si poate lasati aici ponturi celor dragi – barbati, cine stie, daca nu v-ati primit de dimineata cadoul o sa vina el spre seara. La fix.

Nu, nu ma intrebati ce am luat io cadou ca nu va spun, e treaba noastra, pot doar sa zic ca am primit indicii.

La multi ani!

NextGen – sau cum sa furi cu factura si chitanta. (iar oxidoni sa ma contacteze pe meil, ca a castigat o jucarie de la Diverta)

Compania NextGen, cei care teoretic ar trebui sa-mi furnizeze internet, duc tupeul si furtul la rang de arta. Sa ma explictez.

Compania a decis sa elibereze factura pentru luna in curs la inceputul lunii. Astfel eu pana in data de 5 a fiecarei luni primesc acasa instintarea cu ce am de plata. Si platesc anticipat pentru zilele ce urmeaza din luna respectiva. N-ar fi nicio problema daca as plati pentru ceva ce primesc. Dar platesc doar pentru neseriozitate, tupeu, servicii proaste. Pai de ce?

Pentru ca la mine internetul mai mult nu merge. De exemplu, in ultimele 3 zile nu am avut internet. Si, tin sa subliniez, platisem de la inceputul lunii aceste zile. Deci io am dat bani dar n-am primit nimic. Am contactat compania si am depus mai multe sesizari. La care am luat si numar de inregistrare. Si am solicitat un raspuns scris: ce se intampla cu banii pe care eu i-am dat si nu am primit nimic in schimb, avand in vedere ca nu am avut internet?

Cine ma despagubeste?

Va aparea un discount pe factura lunii urmatoare, pentru a recomensa zilele platite aiurea in luna precedenta?

Pot sa va spun, dragii mei, ca nu am primit niciun raspuns. Nici in scris, nici prin viu grai. Nici in acest moment internetul nu merge la mine acasa. E ca si cum as fi platit o paine dar nu mi-a fost data.

Ma bucur ca nu muncesc online de la domiciliu. Ca nu sint un om care nu se poate deplasa si este nevoit sa munceasca de acasa. Pentru ca din cauza celor de la NexGen as fi murit de foame, mi-as fi pierdut serviciul, etc.

A, gresesc, am primit ceva de la ei: inca  o factura, in care suma de plata e intreaga, 80 de lei. Ca si cum in zilele ce au trecut totul a fost ireprosabil, servicul a fost furnizat, ei sint minunati. Nu, din punctul meu de vedere sint niste hoti ordinari pana nu-mi vor fi returnati banii platiti pentru nimic.

Ieri i-am sunat din nou – ieri seara zic, ca i-am sunat si ieri dimineata. Si un domn de la callcenter mi-a zis cu o voce usor iritata sa am rabdare. Ca sesizarile se solutioneaza in 72 de ore. Adica alte 3 zile platite din buzunarul meu, in care netul nu merge…

Ati mai auzit asa ceva?!

Poate cineva cu creier de la NextGen citeste aceste randuri. Poate cineva din conducere. Il rog sa-mi trimita un mail la dono@dono.ro ca sa-i trimit numerele de sesizare si sa-mi spuna ce se intampla cu banii mei si cu internetul lor.

PS: Noi in schimb, Diverta si io, dam azi un premiu promis la anuntarea campaniei de donare jucarii pentru copii necajiti. Amanunte aveti aici. Desi am promis 3 jucarii premiu pentru cei care se implica activ, oferim doar una lui Oxidoni. Care a preluat pe blogul propriu mesajul campaniei. Sint sigur ca voi ceilalti veti ajuta sau ati ajutat copiii sarmani mai discret, fara a anunta acest lucru.

Asadar din partea voastra vom dona direct celelalte doua jucarii-premiu. Oxidoni, te rog sa-mi trimiti pe mailul dono@dono.ro datele de contact, ca sa primesti acasa jucaria.

In curand anuntam premiul si pentru concursul cu imprimanta Brother A 3.

Sa fiti sanatosi!

Doneaza o jucarie, pentru un copil fara jucarii – Campanie Diverta.

Aseara. Se intunecase de-a binelea. Afara frig, desi de vreo doua zile trag sperante de primavara. Intru intr-un butic de parter, sa-mi iau tutun. Inaintea mea, o fetita. 6-7 ani sa fi avut. Imbracata doar cu un tricou fara maneci, pantalonasi pana la genunchi, slapi de cauciuc albastru in picioruse. Fara sosete. Cand am deschis usa la magazin, s-a intors spre mine.

Atunci am vazut un copil frumos, dar nefericit. Avea ochii tristi. Si e dureros sa vezi un copil cu ochii tristi.De cand sint tata, ajung rapid la statutul de harcea-parcea cand vad ori simt ca unui copil nu-i este bine. Fetita asta avea un chip de inger nefericit. Par lung si auriu, frumos, bogat, stralucea in lumina acelui bec aproape mort, de butic. Pielea ii era alba, scotand in evidenta ochii incercanati.

Vanzatorul a vrut sa ma bage “in fata”, sa ma serveasca inaintea copilei. N-am vrut, el a insistat, io tot n-am vrut, iar el a zis:

– Stiu ce vrea, de-aia zic sa cumparati dumneavoastra. Iar apoi, intorcandu-se spre fata, a intrebat-o:

– Nu-i asa ca vrei sa iei ceva pe datorie pentru vagabondul de frate’tu?! Spune-i ca nu-i mai dau, a venit ma’ta pe aici si a zis sa nu-i mai dau.

Copila a ramas incremenita, rusinata, parca un pic speriata, a facut stanga imprejur si a rupt-o la fuga. Afara din magazin, in strada inghetata, doar in acea bluzita fara maneci si in slapii ei fara sosete.

Am ramas cu o senzatie de rau, mi-as fi dorit s-o fi oprit, sa-i fi cumparat ceva, ei, nu lu vagabondu’ de frate’su, dar totul se derulase cu atata viteza incat nu apucasem sa fac un gest, sa scot o vorba. M-am “razbunat” pe vanzator, si l-am intrebat, destul de furios, care-i treaba. Mi-a zis sa nu-mi fac probleme ca tot vine pe acolo, ca-i copila de tigani si ca o chinuie aia.

Mda, “sa nu-mi fac probleme, ca o chinuie aia”. Copila de tigani?! Si?! Copiii sint copii. Nu sint tigani, nu sint albi, negri ori mov. Sint copii. Copii. Iar unii sint atat de nefericiti. Asa cum am vazut-o io pe copila aia.

Pentru copii ca ea, poate mai nefericiti ca ea, m-am alaturat campaniei Diverta. Campanie ce-si propune si va propune urmatoarele lucruri:

De aveti acasa o jucarie veche, uitata de copilul vostru ce are altele multe si frumoase, duceti-o incepand cu acest week-end la orice sediu Diverta din orasul vostru. Asa, cand aveti un drum pe acolo ca sa va mai luati o carte ori un caiet. Veti primi un discount de 15% la cumpararea unei jucarii noi din magazinele partenere.

Toate jucariile stranse vor ajunge la copii ce au putin ori nu au deloc.

De nu aveti jucarii, o va rog sa-i incurajati pe altii sa contribuie la aceasta campanie. Scrieti despre ea pe blogurile voastre, pe twitter, pe facebook, cu creta pe asfalt, cu avioane pe cer. Cu cat stiu mai multi oameni, cu atat cresc sansele ca niste copii sarmani sa primeasca o jucarie.

Cei (trei) mai convingatori dintre voi, cititorii mei, veti primi cadou o jucarie. De la mine si organizatorul campaniei. (adica de la el, de fapt) Iar daca nu aveti copil-copii, jucaria premiu o puteti dona mai departe acelor micuti nefericiti. Asa, ca fetita de-am vazut-o io aseara. Si-am vazut-o degeaba, pentru ca in incremenirea mea n-am putut sa-i ofer nimic. Nici macar o mangaiere pe parul ei stralucitor.

Sa fiti sanatosi, sa va bucurati in pace de copiii vostri.

Taximetristii si gandacii.

In mintea mea am ajuns sa-i compar pe taximetristi cu gandacii. Da. Imi cer scuzele de rigoare taximetristilor onesti, civilizati, care muncesc din zori si pana noaptea ori de seara pana in zori ca sa duca o bucata de paine. Copiilor. S-o puna pe masa.

Pe ei ii sfatuiesc sa-si faca un site pe care clientii, pasagerii, calatorii, sa-i semnaleze, depuncteze, pe taximetristii idioti. Iari ei, taximetristii onesti, sa-si faca un stabor ca tiganii si sa-i excluda pe cei care le fac tagma de cacao.

Pentru ca io, acu din pozitia de sofer si pe vremuri din aia de pasager, am ajuns sa-i urasc. Si, uite asa, sa-i compar cu gandacii. Ultima experienta am trait-o alaltaieri. Rulam pe sosea, perfect regulamentar, bine dispus si ascultand o muzichie, soarele zambea, zapada se topea. Vine un taximetrist de pe banda din dreapta si da sa-mi intre in fata. Fara un buna ziua, fara a cere permisiunea, fara a semnaliza macar la schimbarea benzii. Era intratul ala agresiv in fata. Incepuse sa ma preseze, sa ma obige sa trec eu pe banda trei. Isi lipise taraboanta de masina mea si impingea, impingea. Firesc, nu m-am dat la o parte, pentru ca-mi trezea doar dorinta de a ma caca pe nasul lui si nu de-ai face pe plac.

A cedat.

Ca sa-l vad cateva minute mai tarziu ca apare din nou. Cu aceeasi schema. Si se infigea, stimate cetitor in mine, cu violenta si evidenta smecherie. Tot fara a semnaliza. Parea ceva intentionat. Dorea sa-mi arate ca el e mai tare, nu-l fac io pe el, el e regele soselelor. Il vad pe idiot ca coboara geamul, in timp ce mergea lipit de mine. Cobor si io geamul.

– Ce vrei, sa faci accident? – il intreb.

– Bueeeeeei, cine te-a invatat sa conduci? – ma intreaba idiotul, pironindu-ma cu o privire de rinocer constipat. Balos.

– Buuuuuei, dar pe tine cine te-a invatat sa schimbi benzile fara sa semnalizezi? – il intreb. Si crezi ca poti trece pur si simplu prin mine pentru ca asa vrea creierul tau mic? – l-am intrebat. Si l-am intrebat urland, ca mi se facuse rau de draci, mi se parea culmea nesmitirii, a tupeului si idiotenii. Ma punea tampitul in pericol, risca sa ne facem praf amandoi, pentru simplu fapt ca e un cacat de om si asa fac cacatii.

Si io tampit ca am coborat geamul si coborat la nivelul cacatului.Punandu-ma in pericol, uitand ca am copil acasa, sotie, parinti, frati. Peste cacati tre sa treci, sa-i ocolesti, sa-i ignori, sa te tii departe de miasma lor fetitda. Cacatii ar trebui sa aiba de-a face doar cu cacatii. Sa se canibalizeze.

Ce a raspuns rahatimea sa?

– S-o fut pe ma’ta.

Si a inchis geamul. Si a plecat in tromba pentru ca ei, (unii) taximetristii, merg pe unde vor, cu ce viteza vor.

Uite de-aia ii urasc. Pentru ca cei ca rahatul din episola noastra, sint extrem de vizibili. Iti ies in fata peste tot, ca gandacii. Infesteaza, scarbesc, enerveaza prin uratenia si scarbosenia lor. Io sa fiu patron de firma de taxi, asa face un cod etic, i-as evalua periodic, as angaja falsi pasageri sa calatoreasca din cand in cand cu fiecare sofer. Sa-i evalueze, sa le verifice comportamentul.

Pentru ca, da, periodic fiecare dintre noi are nevoie de un taxi. Dar eu urc in orice taxiu’ enervat in prealabil, pentru ca deja-s traumatizat de rahati. 

Faceti, buei, ceva.  

PS: Inca un copil are nevoie de ajutorul nostru!!!

© 2019 Dono

Theme by Anders NorénUp ↑