Aseara. Se intunecase de-a binelea. Afara frig, desi de vreo doua zile trag sperante de primavara. Intru intr-un butic de parter, sa-mi iau tutun. Inaintea mea, o fetita. 6-7 ani sa fi avut. Imbracata doar cu un tricou fara maneci, pantalonasi pana la genunchi, slapi de cauciuc albastru in picioruse. Fara sosete. Cand am deschis usa la magazin, s-a intors spre mine.

Atunci am vazut un copil frumos, dar nefericit. Avea ochii tristi. Si e dureros sa vezi un copil cu ochii tristi.De cand sint tata, ajung rapid la statutul de harcea-parcea cand vad ori simt ca unui copil nu-i este bine. Fetita asta avea un chip de inger nefericit. Par lung si auriu, frumos, bogat, stralucea in lumina acelui bec aproape mort, de butic. Pielea ii era alba, scotand in evidenta ochii incercanati.

Vanzatorul a vrut sa ma bage “in fata”, sa ma serveasca inaintea copilei. N-am vrut, el a insistat, io tot n-am vrut, iar el a zis:

– Stiu ce vrea, de-aia zic sa cumparati dumneavoastra. Iar apoi, intorcandu-se spre fata, a intrebat-o:

– Nu-i asa ca vrei sa iei ceva pe datorie pentru vagabondul de frate’tu?! Spune-i ca nu-i mai dau, a venit ma’ta pe aici si a zis sa nu-i mai dau.

Copila a ramas incremenita, rusinata, parca un pic speriata, a facut stanga imprejur si a rupt-o la fuga. Afara din magazin, in strada inghetata, doar in acea bluzita fara maneci si in slapii ei fara sosete.

Am ramas cu o senzatie de rau, mi-as fi dorit s-o fi oprit, sa-i fi cumparat ceva, ei, nu lu vagabondu’ de frate’su, dar totul se derulase cu atata viteza incat nu apucasem sa fac un gest, sa scot o vorba. M-am “razbunat” pe vanzator, si l-am intrebat, destul de furios, care-i treaba. Mi-a zis sa nu-mi fac probleme ca tot vine pe acolo, ca-i copila de tigani si ca o chinuie aia.

Mda, “sa nu-mi fac probleme, ca o chinuie aia”. Copila de tigani?! Si?! Copiii sint copii. Nu sint tigani, nu sint albi, negri ori mov. Sint copii. Copii. Iar unii sint atat de nefericiti. Asa cum am vazut-o io pe copila aia.

Pentru copii ca ea, poate mai nefericiti ca ea, m-am alaturat campaniei Diverta. Campanie ce-si propune si va propune urmatoarele lucruri:

De aveti acasa o jucarie veche, uitata de copilul vostru ce are altele multe si frumoase, duceti-o incepand cu acest week-end la orice sediu Diverta din orasul vostru. Asa, cand aveti un drum pe acolo ca sa va mai luati o carte ori un caiet. Veti primi un discount de 15% la cumpararea unei jucarii noi din magazinele partenere.

Toate jucariile stranse vor ajunge la copii ce au putin ori nu au deloc.

De nu aveti jucarii, o va rog sa-i incurajati pe altii sa contribuie la aceasta campanie. Scrieti despre ea pe blogurile voastre, pe twitter, pe facebook, cu creta pe asfalt, cu avioane pe cer. Cu cat stiu mai multi oameni, cu atat cresc sansele ca niste copii sarmani sa primeasca o jucarie.

Cei (trei) mai convingatori dintre voi, cititorii mei, veti primi cadou o jucarie. De la mine si organizatorul campaniei. (adica de la el, de fapt) Iar daca nu aveti copil-copii, jucaria premiu o puteti dona mai departe acelor micuti nefericiti. Asa, ca fetita de-am vazut-o io aseara. Si-am vazut-o degeaba, pentru ca in incremenirea mea n-am putut sa-i ofer nimic. Nici macar o mangaiere pe parul ei stralucitor.

Sa fiti sanatosi, sa va bucurati in pace de copiii vostri.