Bio

Dupa prima gateala nu tocmai reusita savarsita dupa indicatiile maestrului bucatar Jamie Oliver, am zis sa-i rasfoiesc cartile cu indicatiuni. Ca poate nu fac io ceva bine, nu folosesc ingredientele potrivite, mai trebuie sa ma antrenez in agitatul tigaii asupra flacarii. Si am gasit un capitol in care Jamie ne povesteste cat de importante sint produsele naturale. Ne zice el pe acolo, de exemplu, despre carne de pui. Sa cautam pui bio. Crescut la gospodarie, unde puiul are suficient spatiu sa alerge de nebun, pe campii. Ca cica asa face muschi si nu are grasime. Ca traieste vesel si nestresat. Sa ocolim insa puiul crescut la ferma. Pui ce are o viata scurta, traita in cacat pana la pept, umar la umar cu alti zeci de pui intr-un metru patrat.

Luminat de neonul din tavan, hranit cu mancare proasta plina de chimicale, ce are drept scop dezvoltarea lui fulminanta. Pentru o taiere rapida, o comercializare la fel de rapida si obtinerea uni profit minunat. Imediat m-am gandit ca si io traiesc tot ca puiul de crescatorie. Muncesc in hala, aripioara la aripioara cu alti colegi inghesuiti, nu ne miscam nici macar bucile de pe scaune, firesc ca ni se atrofiaza muschii si apare grasimea. Tot Jamie spune ca si legumele crescute bio sint foarte importante. Si sa fiu foarte atent cand merg la targuiala. Sa ma interesez in ce sol au fost plantate, cu ce au fost stropite, sa nu-mi pun pe masa produse la fel de sanatoase ca cele crescute in umbra reactoarelor de la Cernobal.

Si m-a convins. Mi-am zis ca merit mancare sanatoasa. Merit sa traiesc ma mult. Chiar daca dau un ban in plus. Corpul meu e templul meu. Si corpul sanatos permite pastrarea unei minti sanatoase. Mens sana in corpore sano.   

Si eram deunazi la munca. Da, in acea hala in care crestetul mi-e tandru mangaiat de lumina “calda” a neonului. In care uochii-mi nu prea vad soarele de aprilie prin ferestruicile nu mai mari decat cele pe care le avea contele de Monte Cristo in celula. Si aud o mirabila colega (cam pe cand era ora primei mese a zile – adica pranzul) ca intreaba: am gasit un restaurant care face doar mancare bio. Cine vrea sa comandam mancare bio?

Jbang! Incurajat de Jamie nu am mai stat pe ganduri. Io, io, io! Si pentru sotia! Sa traim amandoi sanatosi! Da incoa meniul sa ma uit in el! Si m-am uitat. Nimic prajit in uleiuri. Toate bucatele erau preparate la abur sau prin ceva procedee pe care nu le-am prea inteles. Nimic cu zahar. Numa carne cica sanatoasa – pui bio, curcan bio, ied bio, mistret – categoric bio, ceafa de caprioara – bio. Nu tu carne de porc, nu tu un unt, nu tu o branza grasa si sanatoasa. Aveau doar branza de capra.

Sincer nu-mi faceau mare pofta meniurile lor. Mi se parea ca totul suna asa…cartonat. Insipid, incolor, inodor. Da’ daca Jamie spune ca asa-i bine, eu il cred. Si am comandat. Orez bio cu pept de curcan bio. Si o chifla bio din faina integrala. Sotiei i-am luat cica bruschete bio. Am pus frumusel banu’ jos: vreo 60 de ron. Adica 600 mii lei. Pentru cele enumerate mai sus.

Dupa vreo 2 ore a venit mancarea. Bubuiam de foame, mi-as fi mancat si firul de la telefon, spatarul de la scaunul meu. Bio. Am scos recipientele. Intaiasi data am fost total minunat de bruschetele sotiei. O lingura de rosii zdrobite nu niscaiva ulei de masline si ceva verdeata. Plus 2 felii de paine neagra. 150 de mii. Baga-v-as in bio pizda mamicii voastre, imi ramane sotia flamanda- am gandit eu foarte bio si natural. Si i-am dus lingura de rosii cu cele doua felii de paine. Ea nu era la birou, am scapat de privirile-i intrebatoare…

Apoi m-am aplecat asupra meniului meu. Orezul: niste boabe transparente, lălâi, călâi şi balcâze. Am luat folia de pe caserola si m-am aplecat sa miros bio aroma: mirosea orezul ala ca sosetele purtate de militarii americani prin jungla vietnameza. Am crezut ca biovomit pe el orez. Am gustat temator. Si da, parca imi trasesem o soseta de-aia pe limba. Am trimis rapid, la pachet virtual, cam 26 de bio-injuraturi ce inglobau doar ingrediente naturiste catre maestrul bucatar. Si am luat caserola cu “piept de curcan”. Se gaseau in ea niste…niste…niste…trei bucatele de ceva albicios. M-am gandit ca tre sa fie bataturile curcanului. Bucatelele aveau un aspect alburiu si transpirat.   Am gustat. Si am simtit ca am muscat dintr-un caiet – dictando – ud. Nema gust. Nimic. Ceva umezeala doar. Am mai expediat un set de bio-blesteme si sudalmi.

Da’ imi era foame. O foame atat de curata, de naturala, sa originara, de… incat am acoperit rahaturile bio cu o lingura de piper, una de sare si am mancat cam 1/8 din ele. Simtind ca bio-mor de scarba si furie.

Sotia la fel. A mancat un sfert din lingura de bio-bruschete.

Acum sa ne intelegem. Mai bio-rahatilor care va bateti joc de banu’ meu si de foamea mea si de gustul meu. Ati auzit voi ca se poarta cuvantul bio si au aparut tot mai multi fraieri (ca mine) ce vor sa se hraneasca sanatos. Ma faceti sa ma simt ca in Terminator 3. Din cauza faptului ca voi folositi atat de pompos cuvantul Bio, ca si cum ati vorbi despre un animal pe cale de disparitie, sugerati ca restul bucatelor sint contaminate. Artificiale, nesanatoase. Ce se intampla cu lumea? Unde sint bucatele adevarate?! Buncii si parintii mi-au dat zeci de ani mancare buna, cu gust, cu arome, cu suflet, fara sa-mi spuna ca-i bio. Si era bio. Erau rosii din gradina bunicului, supa de taitei de pe gaina temeinic fututa de cocosul ala mandru, carne de la porcul hranit cu laturi.

Am pierdut deja normalitatea alimentului sanatos cu care am crescut si ma gasesc in filmele SF ale copilariei mele?! In care totu-i contaminat in jur?! Sau traiesc intr-o societate a celor care speculeaza orice, mizand pe snobismul meu si pe teama angajatului proptit intr-un birou care totusi vrea sa faca ceva pentru el?!

O sa-mi cresc gaini si porci in balcon. Fac gradina de legume in jardiniere. Iau retelele de la mama. Si-mi gatesc io, ba nesuferitilor insipizi, mancare bio. Cu gust, cu suflet, cu arome. Si va dau si voua. Dar la un pret mult mai mare. Pentru ca spre deosebire de voi, restaurantele Bio, io mai pun un ingredient. Cel mai important. Un pic de pasiune in ceea ce fac, interes, suflet bucataresc.  De-aia va iese voua mancarea cu gust de rumegus. Ca o preparati pe banda rulanta, asa cum cresc puii aia din fermele de care spuneti sa ma feresc.  Ori, mai simplu, ma infrupt cu grasimi, uleiuri, prajeli,  

Acum, ca tot ii sambata, va poftesc a dezbate subiectul Bio.