Un fel de sens giratoriu

Daca veti avea senzatia ca ati mai citit randurile ce urmeaza, e prea posibil sa aveti dreptate. Randurile ce urmeaza sint despre filmul meu preferat, Gladiatorul. Pe care l-am vazut din nou, ieri. Ma intrebati a cata oara? Cred ca a 27 oara. Vreti sa ma intrebati si cand l-am vazut a 26-a oara? Va raspund: alaltaieri.

A, vi se pare ciudat ca am vazut acelasi film de doua ori in 2 zile consecutive?! Dupa ce l-am mai vazut de 25 de ori? Voi sinteti ciudati, nu eu. Mie imi place Gladiatorul . Stiu majoritatea replicilor. Le spun cu voce tare. Si cand il revad singur, si cand il revad cu altii. Cand il revad cu altii e mai nasol. Pentru ca incerc sa-i imit si vocea, pronuntia, dar stalcesc cuvintele. In plus il acopar pe el, cu vocea lui originala de Gladiator. Si-mi fur ocari. Mi se zice sa tac. Si eu nu vreau sa tac, eu traiesc filmul.  

Ma bucur, ma intristez, ma emotionez, scandaz, urlu. Ii injur dusmanii, le zic ca-s niste porci tradatori.  Le arat degetul din mijloc, pumnul. Sint in stare sa traiesc filmul de fiecare data. Doar sfarsitul nu ma surprinde. Stiu ca moare. Dar ma doare de fiecare data si-mi doresc sa se fi terminat altfel. Cu total Happy End.

O sa-l mai vad?! Oho, puteti fi siguri de asta. O sa va mai scriu despre Gladiatorul? Mai mult ca sigur. Sint labil? Probalmente. Probleme cu capul? Evident? Zace in mine un erou frustrat ca nu iese afara? Poate. Desi am salvat o doamna de un caine ce dadea s-o rupa. Si mie mi-e frica de caini agresivi. Ce vreau cadou de Craciun? Un coif ca al lui si o sabie. Ori poate un dividiu nou. Ca asta vechi s-a tocit. Si are “pureci”.