Lacrimi in apa

Ştiam ca apa-i viaţă. Că floarea moare fără apă. Că mor eu fără apă.

Aşa ştia şi omul ăla, bătranul de acolo, din Moldova. Trecut cu greu prin viaţă vreo 70 de ani. A indurat multe. De mic, soarele i-a ars faţa. Pământul aspru i-a muscat picioarele. Buruienile cu limbi de vipera i-au inveninat mainile. I le-au umflat, le-au crapat si au scos sange din ele. Iar sangele a cazut in pamanul atat de setos. Ochii i-au plans pe tacute de-atatea ori. Iar lacrimile i-au cazut nevazute de altii, in pamantul setos. Si-a ridicat apoi ochii spre cer. Si ii are mai albastri decat cerul. S-a rugat simplu si curat pentru ploaie. Apa sa invie moartea pamantului sec, ce-i inghite lacrimile si sangele. Dar nu-i da nimic in schimb. Ii mureau animalele in ograda, iar el murea cate un pic cu ele. Ii plangeau copiii de foame, iar el murea un pic cu el. Sotia ii mangaia parul albit de ani si de griji. Se uita in ochii lui, care-si ascundeau durerea. El ii  zambea si ii spunea ca o sa fie bine. Ca va veni ploaia. Vor creste granele. Va fi paine. Apa va intoarce viata in noi.  

Anii au trecut, asa, ca raul prin albie. Involburati sau linistiti. Ani saraci si seci, ani bogati si vijeliosi. Ani si ape. Cu apa si-a facut caramizile si si-a ridicat casa. Cu apa si-a botezat copiii si si-a spalat mortii. Apa a fost tot timpul hotar intre viata si moarte.

Acum, batranul a ajuns in toamna vietii. O vroia senina si bogata. Ca i-au fost atat de multi anii de truda…Si ar fi vrut sa uite ce lasase inapoi, ca sa se bucure de putinul ce-l mai avea inainte. Iar dupa, il astepta luntrasul. Cel ce-l va purta intr-o lume mai buna. Nu a fost sa fie. Pentru ca au venit apele.

A vazut cum plange cerul. Mult, mult, planset si furie. Plangea prea mult, iar de durerea lui urma sa sufere pamantul. Stia asta. A ridicat ochii spre el. Din nou, dupa atatia ani. Cerul nu mai era albastru, era negru. Si nu mai vroia sa se indure. Au venit apele. Ape mari, ape de moarte, nu de viata. I-au inghitit animalele si i-au macinat casa. I-au acoperit cimitirul si i-au inecat graul. I-au sorbit trecutul si…i-au sters viitorul.

Batranul pleaca. Mai are pe el o haina. Plange si lacrimile ii cad in apa. Oameni pe care nu-i cunoaste ii intind mainile si il trag intr-o barca. Pleaca spre nicaieri, pentru ca in spate nu mai are nimic. El stia ca apa inseamna viata. Dar apa l-a omorat, desi el inca mai traieste.

Povestea lui e doar una. Acum, in timp ce voi cititi, povestea asta e traita de 10 mii de oameni din Moldova.