rOMâni.

Si uite asa, dis de dimineata dau drumul la televizor. Si vad doua reportaje care ma lovesc fix in moalele capului.

Un biet romanas de-al nostru plecat in Italia sa-si castige painea la volanul unui camion, trece pe langa o casa care tocmai explodase. Intra intre ruine, ignorand pericolul prabusirii, scurgerii de gaze, de fapt ignorand moartea care pandea, si salveaza doi batrani. Italieni. Intr-o Italie unde pe toate zidurile sint scrise mesaje anti-romanesti. E erou pentru cateva zile. Presa italiana il aclama, il numeste Superman din Est. Nu din Romania, din est.

La ce se gandeste romanul nostru dupa o vreme?! “Daca muream intre zidurile alea, ziarele ar fi scris ca un roman a intrat la furat intr-o casa ce explodase.” Si tind sa-i dau dreptate. E mult mai usor sa furi decat sa scoti in brate doi oameni. Nu?!

Sa trecem la cazul doi. O doctorita isi pierde fiul. O moarte tragica. Viata i se transforma intr-un rau de lacrimi. Cand lacrimile i-au secat, simte ca nu mai are pentru ce sa ramana pe aceasta lume. Si ar vrea sa-si urmeze fiul. Are insa puterea de a-si dedica zilele ramase salvarii vietii altora. In special copii. Impreuna cu sotul ei ridica un spital, de la zero. Spitalul primeste numele copilului lor. Apoi pune un alt spital  ”pe picioare”. De ani de zile salveaza viata dupa viata. Lacrimile ei de durere sint sterse de lacrimile de recunostinta ale mamelor. Si de zambetele copiilor carora le-a daruit ani de copilarie. Oare nu i-ar fi fost mai usor aceste femei, acestei mame, sa condamne Divinitate, oameni, ori sa se autocondamne pentru pierderea suferita?!

Cu siguranta e mult mai usor sa nu faci nimic decat sa faci bine. Ori sa faci rau. In zilele noastre a devenit o moda sa te dai anti-roman. Anti romanism. E mai usor sa critici decat sa construiesti. Un basinos cocalar din…..tr-un cartier periferic, ce ia comenzi prin telefon la un restaurant italian, are accent italian. Probabil se lauda peste tot ca munceste la o companie italiana, are camasa descheiata si manecile suflecate, a uitat ca-coastele de porc  fripte se numesc coaste de porc fripte, pentru ca el le zice “costine di maiala alla griglia”.

E mult mai cul sa te dai anti decat pro, e mult mai simplu sa treci la pas pe langa cineva cazut decat sa incerci sa-l ridici in picioare, e mult mai usor sa improsti cu rahat decat sa stergi rahatul. Sa-ti renegi tara, originea, e ca si cum ti-ai renega familia. Nu ai putut alege unde te nasti, cine te-a nascut, cum ai crescut. Si tocmai de aceea ai pe cine da vina. Cui sa reprosezi, pe cine sa critici ori pe cine sa improsti. Aici se traseaza granita, ca sa ne intoarcem la spiritul zilei de azi, intre români si rOMâni.  Intre oameni mari si oameni mici, intre oameni adevarati si falsuri.

Ma inclin azi in fata oamenilor. Oriunde s-ar afla, orice mama ori natie ar avea. In ciuda faptului ca de multe ori sint scarbit de mizerie si rautate, stiu ca exista peste tot, langa noi, multi multi oameni adevarati. Si ca in povestilea alea frumoase, binele trebuie sa triumfe asupra raului.

Inchei aceste randuri (demne de un predicator aflat la amvon, care ulterior asteapta ca ascultatorii sa zica un aleluia. Dar “predicatorul”, adica eu, recunoaste ca a fost un om mai rau si vrea sa fie unul mai bun, poate varsta isi spune cuvantul) lasandu-va un link. E siteul unor OAMENI care vor sa salveze vieti, lupta pentru viata. Daca veti ajuta si voi, sa stiti ca va alaturati minunatei doctorite de care v-am vorbit la inceput. Da, siteul a fost conceput pentru a o spijini in lupta ei impotriva mortii.

Amanunte aveti aici: http://www.salveazavieti.ro/