Am scurgeri

Avertisment: a nu se citi cele ce urmeaza de catre sensibili, simandicosi, delicati.

Am o problema cu capul. Nu de nebunie vorbesc, asta nu se pune. De fapt nu stiu exact daca problema-i cu capul sau cu nasul. Oricum sint relationate dupa principiul vaselor comunicante. In fiecare dimineata am hectolitri de muci. V-am mai spus? Daca da, e clar ca ma enerveaza foarte tare si ma obsedeaza. Nu vorbesc de mucus solidus ci de mucus lichidus. Si transparentus. Si foarte curgatorus. Nasu’ parca mi-e o trompa ce deţine o pompă. As fi perfect pentru irigarea gradinilor din vecini. Daca-mi pui un dispozitiv in nas, as putea juca lejer rolul de fantana arteziana. Pot sta in orice pozitie se cere. Cred ca as face si bani frumosi.

Fenomenul respectiv ma uimeste. Stiu ca am probleme majore cu septul. Dar nu prea vad legatura. In timpul zilei sint uscat in nănău mai ceva ca Sahara. Nu tu fir de mucus, nici picatură. Vine dimineaţa, vine viitura! Fugiti! Luati doar ce puteti cu voi!!! Salvati-va!!! M-am trezit şi-mi curg mucii!!! Mă gandesc la capul meu matinal ca la un rezervor uriaş, dar nu prea ştiu din ce izvoare se alimenteaza. Fenomenul nu durează insa mai mult de o ora. Inundaţiile iau sfârşit dupa ce-mi suflu bornăul de vreo 18 ori. Voi ajunge la tampoane, azi merg sa-mi iau ceva OB-uri. 

Dar intr-o zi m-am speriat cu adevarat. Rău. S-a intamplat in concediu. Făceam cică ”scufundări”. Cu neşte ochelari de-aia de inot, ma bagam la fundul apei sa caut “comori”. Cum broscăiam eu prin apă, vad ca sclipeste ceva printre pietre.  Wow! Asta-i! Comoara! Era cam jos. Marea sa fi tot avut pe acolo adâncimea de vreo 5-6 metri. Atractia comorilor e insa irezistibila.  Iau aer, ma intorc cu cracii in sus, incerc sa cobor spre fundul apei. Presiunea e prea mare, ma ejecteaza la suprafaţa aproape sufocat. Nu ma las! Nu mă invinge pe mine marea! Mă bag din nou. Ma lupt, ma strofoc, ma screm, cobor, prind comoara, era un dop de suc. Ies la suprafata invingator, dar mă durea intre sprancene de am crezut ca-mi plesneşte pe loc scăfârlia. Imi trag un pumn in cap, sar pe un picior auraş-păcuraş-scoate-apa-din-urechi, deduc ca nu am apă in urechi, capul tot ma doare, il ignor, arunc dopul, ma anesteziez cu doo beri.

Spre seara ajung la hotel. Bag un duş, tărtăcuţa tot ma doare. Mă aplec spre frigider să mai iau o bere. Si din nas imi tâşneste apa…Da apă, dragii mei, nu o picatura-doua. Un mic şuvoi. Sar in sus, speriat. Ce dracu am?! De unde iese apa asta?! Astia nu-s muci. Muci-s dulci. Suvoiul era sarat. Fug pe terasa unde era restul grupului:”Bă, imi curge apă din cap!!! – Firesc, toţi incep sa râda de mine. Bă, eu nu glumesc! Imi curge apă din cap! Uite, m-am aplecat aşa (şi ma aplec din nou să exemplific. Moment in care incepe sa-mi curga din nou apă. Juma de pahar, nenică, jur) Io sar iar in sus. Ei, aceşti Tomi Necredincioşi, tac. Nu mai aveau ce sa zică, eu supuram ca Niagara.

Momentele de tacere au fost urmate de hohote iserice de ras, zâmbeam si io ca tembelu cu mustaţa uda. Apoi am gasit explicaţia. Cum m-am tot scremut eu sa ajung la dopul ala de pe fundul marii, cu capul in jos, fara sa am ceva la nas sau fara sa respir, mi-a intrat apa la mansarda. Si a ramas acolo, aşteptând ca eu să mă aplec. Şi să iasă din nou la suprafaţa.

Ok, asta e trecut. Dar eu ce ma fac maine dimineaţa?!