Anormalitatea gesturilor frumoase

Mi se pare curios faptul ca nu prea stiu cum sa incep scrierea de azi. Si asta spune multe. Vreau sa va vorbesc despre gesturi frumoase, facute de necunoscuti. Sau aproape necunoscuti. Si e ca si cum as scrie despre caderea unui meteorit.

Gesturile frumoase au iesit din normalitatea noastra. Viata ni s-a schimbat. Percepem drept normale mojiciile, nesimtirea, indiferenta, rautatea. Ne calim, sintem tot mai pregatiti pentru asa ceva. Fiinta umana isi dezvolta mai degraba sistemele defensive, decat receptorii pentru lucruri bune.

Un gest de bunavointa venit de nicaieri, o mana de ajutor intinsa de unde te astepti mai putin ori pur si simplu un zambet venit de la un necunoscut ne pot lua total prin surprindere. Sintem mult mai pregatiti pentru o injuratura, o insulta, un branci, o flegma. Peste toate astea am invatat sa trecem.

Bunatatea e normala doar atunci cand vine de la ”ai nostri”. Prieteni ori rude. Cercul de incredere. In rest fiecare cu pizda ma’sii, cu lupta lui pentru supravietuire, cu crucea lui de purtat. “Oameni de treaba” au ajuns cei care-si vad de ale lor si nu se baga in ale tale.

Am avut marele noroc in ultima vreme se beneficiez de gesturi…anormale. Gesturi mici, ce mi-au picurat miere in suflet, mi-au pus un zambet maaare pe figura. Dar, precum va spuneam, m-au descumpanit.

Tiganu’. V-am mai povestit despre el. Are o butica langa institutia unde prestez. I se spune Tiganu’ pentru ca-i cam negricios. Dar e un lord. E omul care are un cuvant bun pentru fiecare client, un zambet pentru oricine intra in butica lui. Si nu numai atat. Intr-o buna zi in care am luat ceva maruntisuri, il vad (dupa ce-mi da restul) ca apuca o piersica mare si frumoasa, mi-o intinde si spune: Pentru sotia dumneavoastra.

Fulgerul de ma lovea nu as fi fost atat de surprins. De ce, de unde, cum, care-i treaba?! Vanzatorii de azi uita cel mai adesea sa-ti dea restul…. Nu, el imi oferea o piersica pentru sotia. Am apucat-o cu o mana tremuranda si am scapat printre buze un multumesc sovailenic.

La frizerie. V-am povestit despre tunsul de alaltaieri. Nu v-am spus surpriza de la final. Merg la receptie sa platesc, acolo erau patronii. Iar patroana imi spune: Degeaba scoateti bani, nu o sa-i primim. Nu azi. Am ridicat spranceana, am intrebat de ce. Pentru ca nu vreau sa va iau banii azi. Cum am reactionat? Am insistat totusi sa platesc. Nici acum nu-mi vine a crede ca gestul nu urmarea ceva. Marketing. Desi ma tund acolo de 2 ani. Totusi de ce? Vedeti, intrebarile persista, indoiala ramane. E posibil sa fi fost doar o dorinta a patroanei de a oferi ceva dezinteresat?!

Batranul gras. In trafic. Pe sensul opus, un batran gras astepta intr-o dacie veche sa-mi taie banda si sa intre pe o straduta laterala. Nu stiu de cand astepta acolo. Poate ca din 1977, din ziua in care-si cumparase masina. Nimeni nu-l lasa sa vireze.  I-am vazut pe cei din fata mea cum trec unul dupa celalalt, ignorand semnalizatorul lui disperat ce incerca sa agata un spatiu de trecere. Am oprit eu, l-am poftit sa treaca. A fost atat de surprins incat nu a trecut si se uita mirat la mine. I-am mai facut o data semn. Fata i s-a luminat, a zambit larg, si-a lipit palma de buze si mi-a trimis prin parbrizul batranei dacii cea mai mare bezea ce am primit-o vreodata.

Mi-a picat atat de bine bezeaua aia incat am zambit toata ziua amintindu-mi de ea.

Doamna de Fier. Alaltaieri a fost la mine. Din nou a muncit de la 8 dimineata pana la 22.30. Dupa ce a plecat, sotia a intrat in dormitor. Si o aud pufnind in ras. Vine si-mi zice: hai sa vezi ce a facut Doamna. Intru in dormitor si ce vad?!

Pe perna fiecaruia erau pusa cu grija sticla lui cu apa. Noi, ca batranii, avem la capul patului cate o sticla de apa-ca poate ne-o fi sete noaptea. Sotia minerala, io plata. Eh, ce s-a gandit Doamna de Fier dupa 14,5 ore de munca. A luat binisor sticlele, le-a pus pe perna si le-a acoperit cu plapuma pana la jumatate. Ca si cum acolo am fi fost noi, si ne-a invelit cu grija, pana sub barbie. Am adormit zambind.

Daca ati avut parte de asemenea gesturi – desi e atat de putin probabil – lasati-le aici. Sa ne bucuram impreuna. Si poate daca vom vedea ca nu sint chiar atat de rare, nu le vom mai considera iesite din comun.