Anti 1 Aprilie – Jos pacalelile!

Ma declar absolut total impotriva pacalelilor, pentru mine 1 aprilie e doar o zi de primavara. Mi-as fi dorit sa pot spune ca-i o frumoasa zi de primavara, nu e, ploua. Si asta ma face sa o reneg mai tare. Dar de unde o asemenea vehementa?

Am facut la viata mea niste glume de cacat, pacaleli le-ar numi unii. Aveam inca mintea in formare, eram copil, asta insa nu ma scuza. Una, ingrozitoare si trista prin natura ei, am facut-o pe la varsta de 9 ani. Poate 10. Eram in fata blocului (unde locuiam pe atunci) cu iubitul si incredibilul si bunul meu fratior. Care era micut-micut, avea vreo 4 anisori. Vazusem eu la televiziunea de stat ceva film. Cu un persoanj care la final murea. Si pleca pe un drum ce se tot departa si se ducea hat departe. Era evident drumul fara intoarcere. Si-i facea cu mana un semn de ramas bun personajului feminin din film. Nu stiu ce m-a apucat sa-i zic fratelui meu ca eu trebuie sa plec. Si am plecat pe o straduta ce dadea perpendicular pe intrarea in bloc. Si-i faceam cu mana copilului. Care si-a dat seama ca ceva nu-i in regula. Plecam si il lasam acolo. Si ma tot indepartam. Mai mult, si mai mult. Si ii faceam cu mana. Micutul fratior m-a privit intai nedumerit. Apoi l-am vazut cum s-a intristat. Si apoi a inceput sa planga. Si isi stergea ochii mari si albastri cu pumnii lui micuti. Lacrimi dolofane i se rostogoleau pe obrajorii alb. Avea pe atunci parul incredibil de blond si ondulat. Si acum e blond, mai usor insa cu onduleurile. Era un ingeras care plangea.

Mi-a facut sufletul praf. Mi-am dat seama ca-s un incredibil dobitoc, acum imi dau seama mai abitir. Am fugit si l-am luat in brate. I-am spus ca l-am pacalit. Dar el tot plangea. Dragul meu fratior, vreau sa-ti spun acum ca nu o sa te parasesc niciodata. Si desi sint intruchiparea ipohondriei pe pamant vreau sa-ti transmit ca om bea o bere (tu mai multe) peste 54 de ani. Sanatosi si voiosi. Ce pacaleala de rahat…

Nu mult dupa aceea am mai dat o data cu mucii in fasole.  Eram cu un prieten la mine acasa. Io tot vreo 10 ani, el vreo 13. Il salut pe aceasta cale, nu am vorbit de vreo 15 ani. Avea taica-meu intr-un dulapior ceva ardei pusi la macerat. In ulei. Ardei iuti, sa ne intelegem. Stateau focosii in sticluta aia de vreo 2 ani. Va dati seama ca uleiul ala era mai arzator ca focul iadului. Sarmanul baiet m-a intrebat ce-i in sticluta. Iar dobitocul – recte eu – i-a raspuns ca-i un foarte dulce sirop. Ceva cu miere inclusiv fagure. Ia de gusta, prietene!

Si a tras o dusca. Am crezut ca moare. Pe loc, acolo. Ochii ii iesisera din cap ca pepenii. Isi bagase capul sub robinetul chiuvetei – aceasta superba pacaleala se desfasura in baie – a baut vreo 18 litri de apa. Si am crezut ca in final va muri inecat. Apa si foc, cer la mijloc. Iarta-ma, Dane. De oi putea sa-ti fac un bine vreodata, spune-mi. Ti-s dator vandut.

Deci ma cac pe ele  pacaleli. Pacalelile mi se par niste prostii prin natura lor. Sa zicem ca pacalesti pe cineva de “bine”. Uaaaai, ai castigat nu stiu ce. Omul se bucura. Apoi ii spui ca l-ai pacalit, nu, nu a castigat nimic. El dezamagit, tu un dobitoc cu satisfactii marunte. Sau dimpotriva, vrei sa sperii pe cineva. Cum sint farsele de la emisiunile televizate. Pai treci “subiectii” orin foc si sabie, bietii oameni sint ingroziti cu scenarii “inteligente” bine puse la punct. Unii cedeaza, plang, se roaga. Care-i satisfactia ta pacaliciule? Te-ai jucat cu sentimentele lor si esti mare smecher?! Sau surpriza de la final, cand anunti ca a fost o pacaleala, merita tot efortul? Din punctul meu de vedere NU.

Prefer la orice ora o vorba buna sau o gluma savuroasa care sa-mi bucure mintea si sufletul. Si ma declar impotriva farselor, pacalelilor. Daca ti-a fost facuta o gluma de rahat (sau ai facut – toti sintem dobitoci din cand in cand), spune-o aici de vrei.