Armani nu ma vrea

Paris, Franta, 31 decembrie 2007. Intr-un mare magazin, vad la raionul Armani un pulover de care m-am indragostit pe loc. Imi plac hainele, sint leu, sint snob. Dar jur ca era un pulover minunat. Albastru, simplu, elegant, sport si, culmea, numele Armani nu era inscriptionat mare si nici la vedere. 90 de euro. Aveam in portofel vreo 800. Totusi mi-am zis ca-i destul de scump. Am iesit din magazin tanjind la puloverul ala. Dupa nici 10 minute portofelul mi-a fost sutit. Cu toti banii. Regretul imi era dublu. Macar daca mi-as fi luat puloverul ala atat de frumos…

Sorento, Italia, 14 iunie 2008. Admiram orasul. Incepe ploaia. Io in tricou. O ploaie rece, marunta, mocaneasca, insotita de un vant neplacut. Tremuram sub o umbrela prea mica. Pe dreapta un magazin. Armani. Imi aduc aminte de experienta pariziana. Traumele si dorinta de acel pulover pierdut inca existau in mine. Intru hotarat. De la usa vad insa un alt pulover. Mai frumos. Cel mai frumos. Alb, alb, imaculat, cu fermoar si gluga. Doua buzunare mari, largi. Moale. Calduros. Ma uit la pret. 230 euro. Sa-mi bag…Prea mult. Peste 8 milioane. Inima ma doare. Il vreau, da-i prea scump. Oi fi io snob. Trec la rafturile cu pulovere mai ieftine. 90 de euro, 100 euro, 115 euro. Incerc vreo 4. Ori nu-mi stateau bine, ori erau prea mari, ori prea mici, ori nu-mi placeau culorile. El, marele alb, ma striga de pe umerasul lui:”Ia-maaaaa, iaaaa-maaaaa…Sint al taaaaau, am fost facut special pentru tineeeeee!” Chemarea lui a fost prea puternica. M-am incurajat spunandu-mi ca poate iar imi fura portofelul si voi mai trai un an cu regrete. L-am luat. Am fost fericit. L-am imbracat pe loc. Era turnat pe mine. Il iubeam. Leul snob si fitzos torcea de placere.

Voluntari, Romania, 21 iunie 2008. Adica azi. Evoluam, avem esspresor, trebuia dezactivat filtrul de cafea. Tras pe linie moarta. Il spal, inauntru, afara, inauntru, afara, il sterg, il suflu, il usuc, il las pe un servet de hartie sa i se scurga toate apele in care fusese spalat. Cand m-am convins ca poate fi depozitat in siguranta, il iau si merg cu el spre dresingul din hol. Toata partea de sus e spatiu de depozitare. Partea de mijloc sint haine. Imi iau un scaunel, urc cu filtrul in mana si ma pregatesc sa-l pun pe cel mai de sus raft. Din maruntaiele filtrului atat de spalat si uscat, curg picaturi negre. De cafea. Sau de catran. Sau de blestem. Le vad cu incetinitorul cum cad. Mari, grase, negre ca iadul. Cad spre sectiunea de haine a dresingului. Si se opresc urland de satisfactie pe puloverul meu Armani. Alb. De un alb imaculat. Alb radiant. Ingeresc. De lebada virgina.

Intepenesc. Pe scaunel. Cu filtrul in mana. Nu poate fi adevarat. Vreau sa plang. Nu plang. Sar de pe scaunel. Smulg puloverul. Patat. Atat de patat. Patat diavoleste. Ma albesc si eu. De nervi. Fug cu puloverul spre cada. Vana adica, pentru ardeleni. Dau frenetic drumul la apa. Calda, rece. Bag Ariel. Persil. Pasiune, dragoste, disperare, dorinta de salvare. Spal, frec, mangai, netezesc, alint. Storc cu grija. Bland, gentil, sa nu-l intind, sa nu-l deformez. Il pun la uscat, pe un umeras.

Si acum astept. Temator. Pentru ca parca simt ca el, albul meu Armani, nu va mai fi ce a fost.

Nu-i asa ca-i extrem de frustrant sa-ti futi iremediabil o haina pe care ai dorit-o mult si nu ti-a fost usor sa o ai?