Aseara am fost sa iau bradu’. Ala frumosu’ de-l vezi in filme si desene animate. Bradu’ perfect. Si cum de obicei fac orice lucru temeinic, m-am documentat. Unde-s ce-i mai frumosi brazi de vanzare in Bucuresti? Acolo, acolo si acolo. Unde-s ce-i mai scumpi, unde-s ieftini? Acolo si acolo. Cam cat se negociaza? Atat si atat. Daca ai masina scumpa trebuie sa o parchezi la distanta, nu te imbraca pretentios ca te ghicesc vanzatorii ca esti plin de bani, nu lasa ceasuri scumpe si bijuterii la vedere, nu flutura milioane, nu te lasa usor. Ok.
Am parcat masina la distanta. Oricum nici mama ei nu isi mai da seama ce marca e, abia i se vad farurile de sub valurile de mizerie, noroi, muste, vrabii si lilieci striviti de grila radiatorului, mi-era teama ca vin gunoierii si mi-o baga in ghena. Mi-am ridicat agresiv guleru’ gecii, mi-am infundat mainile in buzunare, mi-am luat privirea sictirito-plictisito-agresivo si am plecat la vanatoare de brazi. Decis sa negociez pana in panzele albe, hotarat sa nu ma faca ei, speculantii de sarbatori, pe mine. Ok.
Brazi ca la balamuc. Mici, mari, grasi, slabi, drepti, strambi, verde inchis, verde deschis, proaspeti, uscati. Cu suport, fara suport, cu eticheta, luminati, culcati, indreptati. Eram ca-n padure. O padure atipica. Atipica pentru ca teoretic as fi zis ca-s in Africa. De ce? Pentru ca intre brazi erau multi exponenti ai etniei mai negre la fata. Dar in Africa nu prea ar fi brazi, deci da, atipic. Exponentii etniei erau vanzatorii. Clar, speculanti. Vor sa se imbogateasca profitand de aceasta frumoasa traditie. Vor sa-mi stoarca bani munciti din greu. Nu ma las, nu ma las.
Vad un brad. Era el, OOOO Brad frumos. Mai frumos ca Brad Pitt, care si el e Brad frumos. Apare speculanta. Neagra tuci, noroc ca i-am vazut dintii in noapte.
– Cat e bradul?
– 2 milioane.
– Caaaaaaaat?!?!
– 2 milioane.
– Prea scump. Negociem! – decide căpăţâna mea ce se ridica semeţ din guler.
– Nu negociem nimic! – decide căpăţâna ei ce ieşea hidos dintr-un batic murdar.
– Cum adica nu negociem?! – mă strâmb eu profund nedumerit si fundamental nemultumit.
– Uite asa! Mai am 7 brazi si trei zile sa-i vand. Nu negociez nimic! – decide speculanta si, nesimtita dreacu’ imi intoarce spatele si pleaca.
Vaaaaaai, foc m-am facut. Daca nu era atat de frig afara m-as fi aprins intr-o superba combustie spontana. Baga-ti-as bradu-n cur, am gandit murdar la adresa ei si am decis sa nu-i iau marfa. Chiar daca ar fi fost ultimul brad din lume.
M-am mai pus pe cautat. M-a agatat un alt vanzator, genul insistent, scaiete, se tine dupa tine, vorbeste tot timpul, iti zice ca el are de toate, iti vine sa-i tragi un sut in coaie si sa se pravaleasca icnind la poalele bradului. El nimic, se tine dupa tine, tu grabesti pasul, il grabeste si el ca un dement, ti se pare ciudat ca vrei sa o iei la fuga. M-am intors, i-am spus agresiv ca NU MA INTERESEAZA BRAZII LUI.
Si ce brad frumos rasare, nu-i al meu-al meu e oare… Am gandit subit cand am mai vazut un arbust ce se incadra perfect in standardele mele. Da, da, era minunat. A venit speculanta. Mi-am luat moaca plictisita. Desi il vroiam pe ala. Ma saturasem sa ma plimb, imi inghetase total freza, picatura rece dadea sa-mi tâşnească din nări.
– Cat e?
– 2 milioane. – zice ea. Dar cumva trist. Neagresiv. Infrigurat. M-am uitat mai bine. Semi-negricioasa. Sau poate doar murdara. Albastrie.
– Prea mult. Negociem. 1 milion 400. Cash. Banu’ jos.
– Nuuuu pot, domnule. Nu-mi ramane nimic. Chiar nu-mi ramane. Si vreau sa am si eu un ban de sarbatori…
Mda, parca incepeam sa o cred…
– Femeie, da-l si tu mai ieftin ca sa-l vinzi ce naiba! – si, ca s-o conving, ii zic: – nu vezi ca esti albastra de frig?! Nu vrei sa pleci acasa?!
– Ba as vrea, ma asteapta copiii acasa, vi-l dau cu 1 milion 800…
Deja cedase 200. Dar deja imi era si mila de ea. Amărâta, ingheţata, o aşteptau copiii acasa, simteam ca am luat 200 de mii de la gura lor. Vina imi impungea sufletul cu ace inghetate de brad. Dar nu puteam sa ma las, ce naiba, o speculanta…
– Ok, 1,8 mil, inpacheteaza-l in plasa!
– Nu am plasa. Si aia costa incă 100 de mii. Si trebuie sa merg la altii sa le plătesc banii astia din ce imi dai matale. Si nu mai pot, nu mai pot…
Ok, eram impresionat dar incepusem sa ma si enervez. De cand e plasa contra cost?! Nu se poate asa ceva!
– Nu-mi dai plasa, nu-l iau! Nu incape in masina. Asta e, ramai cu el!
Discutia o auzise un domn mare si bine facut, cu o mustata sănătoasa, bag seama ca era sotul “speculantei”. “Speculantu’”.
– Care-i problema? – o intreaba agresiv, fara a juca un rol ci fiind doar pur si simplu agresiv. (senzatie ce mi-o sporea drujba pe care o avea in mana si cu care taia niste lemne se faca un foc)
– Pai domnul nu vrea bradul fara plasă… – zice amarata faptura- sotia lui.
– Pai du-te si trage-l in plasa!
– Pai trebuie sa platesc pentru plasa si oricum i l-am dat mai ieftin domnului…
– Cu cat l-ai dat?
– 1 milion 800 – a mai murmurat ea uitandu-se in jos.
– Caaaaaat????!!!!! – a urlat “speculantul” ambalând frenetic drujba din mana si săgatând-o crud cu privirea. Mi-era teama ca-i taie capul acolo ca suprema pedeapsa pentru slabiciunea ei. Si pe urma ma taie si pe mine si ma pune la prajit in focul ce-l pregatea. Am simtit nevoia sa intervin.
– Hai ca platesc eu juma de plasa… Iti mai dau 50 de mii pe ea.
Biata femeie mi-a aruncat o privire plina de recunostinta. Ma simteam vinovat pana in adancul stomacului. Mai ca vroiam sa-i ofer 2 milioane pe brad, poate 2,2 mil. Poate sa-i cumpar si ei un brad. Poate si cadouri sub el. Poate să-i cânt si o colindă. Dar mi-am dat seama ca din nou o iau razna. Si din nou tind sa fiu mai bun decat prevede legea in Romania si decat e normal in societatea noastra. Unde daca esti bun esti luat de fraier. Asa ca am lasat-o asa.
Dar i-am urat sarbatori fericite cu un glas extrem de sincer si i-am dorit in gand sa ajunga acasa, la copilasii ei, cat mai repede… (daca aflu cumva ca a luat bradu’ la 500 de mii si mi l-a vandut la 1,8 mil imi sterg toate gandurile bune si-i fut un blestem de-i ia foc broboada in cap)
