Artista afro-cubana Harmonia Rosales reimagineaza arta Renasterii cu proeminenta pentru oamenii de culoare

Sa ne gandim la celebra „Creatie a lui Adam” a lui Michelangelo; „Nasterea lui Venus”, de Sandro Botticelli sau „Cina cea de taina”, de Leonardo da Vinci. Cand te gandesti la marile povesti vizuale ale artei occidentale despre inceputurile omenirii si la toate triumfurile, frumusetea, tragediile si semnificatia ei, probabil ca par foarte albe. Acest lucru se datoreaza faptului ca, de secole, traditiile artistice ale Renasterii europene au fost autoritatea pe astfel de teme. Intre secolele al XV-lea si al XVI-lea, „arta a ajuns sa fie considerata o ramura a cunoasterii”, potrivit Britannica, „valoroasa in sine si capabila sa ofere omului imagini ale lui Dumnezeu si ale creatiilor sale, precum si perspective asupra pozitia fiintelor umane.” In univers”.

Dar artista americana de origine afro-cubana Harmonia Rosales este una dintre persoanele care intentioneaza sa schimbe radical aceasta conceptie despre ideologiile occidentale ca norma. O selectie a lucrarii sale in acest sens este expusa in prezent in cadrul expozitiei „Harmonia Rosales: Master Narrative”, la Muzeul de Arte Frumoase de la Spelman College, din Atlanta. 

Prin 20 de picturi in ulei si o instalatie sculpturala la scara larga, opera lui Rosales provoaca privitorul sa ia in considerare universalitatea creatiei prin prisma diasporei negre. Expozitia aduna sapte ani de munca, in care Rosales impleteste tehnicile si hegemoniile artistice ale vechilor maestri europeni, axate pe crestinism si mitologia greco-romana, cu personajele, temele si povestile religiei yoruba.

Traditia religioasa Yoruba se bazeaza pe un creator suprem numit Olodumare si pe o ierarhie de cateva sute de zeitati, cunoscute sub numele de orishas, ​​care conduc in mod colectiv lumea si umanitatea. Originari din Africa de Vest cu cel putin cateva mii de ani in urma, sclavilor li s-a interzis sa o practice, deoarece multi proprietari de sclavi albi il considerau rau si o amenintare pentru ascultarea dorita.

Arta Renasterii i-a exclus in mare masura pe negrii, chiar daca a aparut in primele faze ale comertului transatlantic cu sclavi, care a adus in cele din urma 10,7 milioane de barbati, femei si copii africani in America, dintre care aproximativ 1,67 milioane erau adepti ai traditiei yoruba.

Asadar, de ce sa centreze oamenii de culoare intr-o forma de arta care i-a ostracizat, in loc sa creeze un spatiu cu totul nou pentru a transmite aceasta „naratiune magistrala”? Pentru Rosales, cea mai buna modalitate de a diversifica mediul este sa opereze in parametrii acestuia.

“Pentru ca este ceea ce s-a raspandit. Incerc sa educ masele intr-o religie care a fost ascunsa de ceva timp”, spune Rosales. „Vreau sa-l fac foarte liniar, usor de inteles si digerabil, pentru a putea apoi sa merg mai adanc.”

„Urmez calea expresa de a-i invata pe oameni cine sunt”, a adaugat el. „Singura modalitate de a face asta este sa reimaginati anumite imagini celebre”.

„Ceea ce face el este diferit de ceea ce fac multi oameni care lucreaza in figuratia neagra in acest moment”, a spus Liz Andrews, director executiv al Muzeului de Arta al Colegiului Spelman, despre munca lui Rosales. „Este revendicarea unei istorii care a fost mutilata in mod activ”.

Gaseste-ti talentul artistic

Cu ascendenta ei mixta, care include si radacini jamaicane, Rosales spune ca „nu a simtit niciodata suficient de nimic” in timpul copilariei ei. Nu s-a incadrat in nicio cutie rasiala sau etnica si s-a straduit sa schimbe anumite trasaturi fizice pe care societatea le-a considerat istoric nu atractive, cum ar fi parul ei cret si cret, pe care l-a indreptat ani de zile cu relaxante chimice daruite de bunica ei, sau coatele si genunchii ei, mai intunecate decat restul corpului.

Rosales, care a crescut in Chicago, si-a incercat mana la scoala de arta, dar nu i-au placut limitarile pe care le-a pus pe instinctele sale creative. Asa ca si-a gasit inspiratia in carti de arta, cercetari si muzee, unde a putut sa priveasca indeaproape picturile pentru a studia tehnicile, in special cele ale artistilor renascentist. „Timpul si dragostea au fost dedicate artei renascentiste, iar asta se vede in lucrare”, spune Rosales, care o descrie ca „cadru al frumusetii americane, al perceptiei frumusetii, al tuturor”.

In anii de dupa, Rosales si-a vazut lucrarile expuse la Muzeul Andy Warhol din Pittsburgh, la Muzeul de Arta Contemporana al Diasporei Africane din Brooklyn si la Muzeul de Arta Brooks din Memphis, printre alte locuri.

Reganditi conditionarea

Cand Rosales a avut prima ei fiica, si-a amintit ca era incantata sa aiba un „mi mic”, la fel de uimita de muzeele de arta si, in special, de arta Renasterii. Dar prima data cand Rosales si-a dus fiica, care avea atunci 4 sau 5 ani, la o galerie care expune lucrari din epoca, nu i-a placut deloc.

„Am spus: „De ce nu-ti place asta?””, spune Rosales, referindu-se la un anumit portret „Ea spune „Nu seamana cu mine”.

„Am vazut [arta] din nou cu ochi inocenti, fara toate manipularile diferite pe care societatea le pune asupra ta despre cum ar trebui sa fii”, a adaugat el. „Nu vreau ca fiicei mele sa fie spalate pe creier ca mine… Vreau sa-i placa parul, pielea, buzele, nasul, totul”.

Pe langa crearea unor povesti grozave in care copiii ei se pot vedea reflectati, dorinta de a spori si de a reprezenta frumusetea si puterea femeilor de culoare se reflecta si in toata munca lui Rosales.

Lucrarea lui Rosales demonstreaza calea ei catre autonomie si iubire de sine, cu figuri pictate cu trasaturi pe care anterior nu le placeau la ea insasi. Credit: Prin amabilitatea Harmoniei Rosales

„Am vrut sa reprezint vizual femeile de culoare, in special, pentru ca sunt femeie, ca ceva cu putere pura”, spune Rosales.

Multe dintre personajele din lucrarile lui Rosales au pielea inchisa la culoare, adesea cu tonuri de albastru-negru si uneori elemente argintii care le confera un caracter maiestuos si mitologic.

Vazute personal, figurile din picturile sale par atat de reale incat parca ar putea fi atinse. Acest efect este intentionat, deoarece adopta o tehnica folosita de vechii maestri europeni pentru a picta pielea alba, astfel incat sa straluceasca si sa iasa in evidenta pe panza; Consta in aplicarea unor straturi subtiri de vopsea, astfel incat lumina sa evidentieze diferitele trasaturi si sa creeze profunzime, explica Rosales. Ceea ce este diferit la tehnica lui Rosales este amestecul de culori: o gama de maro, negru, rosu, verde si albastru, pentru a surprinde diversitatea celor mai pigmentate nuante de piele.

Este reprezentata si diversitatea fizica a diasporei africane. Sunt femei curbate si zvelte; persoane cu tenul mai deschis la culoare, cu par blond, albinism sau pistrui; si personaje cu pielea inchisa la culoare, cu pete rosii si vitiligo, o boala care face ca petele pielii sa isi piarda pigmentul sau culoarea atunci cand celulele producatoare de melanina sunt distruse.

Punandu-ne perspectiva asupra naratiunii mari

„Deoarece ne-au ucis sau ne-au pedepsit, pentru a ne inchina zeilor yoruba, a trebuit sa-i ascundem in aceste masti albe atat de mult incat, generatie dupa generatie, am uitat cine se afla cu adevarat in spatele acelei masti”, explica Rosales despre practica yoruba. adeptii de a-si confunda zeii cu figuri catolice importante cu intelesuri similare, pentru a le venera pe ascuns.

„Lady of Rule”, reinterpretata de Rosales. Prin amabilitatea Harmoniei Rosales

Expozitia examineaza aceasta dinamica in portrete precum „Senora de Regla” a lui Rosales. O placa pentru aceasta piesa din expozitia Spelman explica: „Fecioara Catolica din Regla, singura figura a Mariei Negre din Cuba, este adesea confundata cu orisha Yemaya, mama tuturor si zeita oceanului in America”.

Piesa este o reprezentare exuberanta a lui Yemaya imbracata in panze albastre luxoase (aceeasi tinuta purtata de obicei de Fecioara Maria), tinandu-si fiica, fata Eva, in locul lui Hristos, si inconjurata de flori in plina floare.

„De-a lungul timpului, orisa si sfintii s-au contopit intr-un proces cunoscut sub numele de sincretism religios. In picturile sale, Rosales face aluzie la acest sincretism atunci cand infatiseaza aurele (constiinta spirituala si destinele) orishas ca niste halouri de aur, o amintire a sfintilor pentru cei. care a asimilat”, a scris Helen Morales, profesor UCSB care a curatat „Master Narrative” in prima sa iteratie, intr-un catalog de expozitie cu acelasi nume.

„Exista un alt tip de sincretism in multe dintre picturile lui Rosales”, continua Morales. „Sincretismul de aici este, de asemenea, generativ, provocand canoanele noastre de frumusete si incurajandu-ne sa atragem asemanari si diferente intre mitologiile greaca, romana si yoruba. Face parte din generozitatea spiritului si viziunea iubitoare a lui Rosales care, in cele din urma, sunt la fel de interesati de ceea ce ne uneste ca in ceea ce ne desparte.

Legenda yoruba spune ca Yemaya, dorind sa-si transporte emotional copiii stramuti pe diferite tari in timpul comertului cu sclavi, a devenit una cu oceanul si i se atribuie salvarea yoruba care au supravietuit calatoriei lor pe corabiile de sclavi.

Yemaya se reflecta si in alte lucrari ale „Maestru Naratiunii”, precum pictura „Inaltarea la ape”. Intr-un altul, „Yemaya intalneste Erinle”, capacitatea de dorinta a lui Yemaya este reprezentata atunci cand se indragosteste de pescarul divin.

Piesa centrala a expozitiei este reinterpretarea sculpturala de catre Rosales a faimoasei picturi a lui Michelangelo de pe tavanul Capelei Sixtine. Scenele dramatice ale povestilor biblice ale creatiei au constituit de multa vreme o istorie vizuala a dezvoltarii spirituale a umanitatii. Pentru Rosales, expozitia nu ar fi fost completa fara o recreare a acesteia.

„Nu stiam cum o sa-l arat”, explica Rosales despre procesul creativ care a ajuns sa devina prima sa incursiune in sculptura. „Era de genul „Bine, recreati tavanul unei capele”, dar asta va fi impotriva a tot ceea ce spun. Tavanul capelei este ceea ce ne-a intemnitat la inceput: aspectul de a forta pe toata lumea sa urmeze o religie. .”

Raspandit peste corpul concav al unei nave de sclavi rasturnate, „Master Narative” este un act indraznet de recuperare, bazandu-se pe munca bogata a lui Rosales pentru a surprinde creatia orishas si Pamantul, oamenii sai si povestile vietii lor.

O tema similara se gaseste in „Still We Rise”, o compozitie mare care isi ia numele din poemul Mayei Angelou si este inspirata de fresca lui Michelangelo „Judecata de Apoi”, care acopera peretele altarului Capelei Sixtine. Pielea jupuita a Sfantului Bartolomeu, in pictura lui Michelangelo, este schimbata cu un steag confederat arzand care sugereaza ca sclavii din America „vor iesi triumfatori”.

Expozitia sa se inscrie si intr-un moment cultural mai larg in care populatia de culoare isi revendica locul in istorie si isi insuseste mostenirea si in care se opune reconstructiei acestei istorii. Rosales afirma ca nu intentioneaza ca munca sa sa fie folosita ca un instrument pentru sau impotriva vreuneia dintre aceste miscari, dar ca este fericit daca aceasta contribuie la aceasta imputernicire.

„De ce sa ne vedem ca fiind divini politici?” argumenteaza Rosales. „De ce adaugarea naratiunilor noastre, sau chiar incercarea de a modifica istoria, aceasta fundatie care a fost construita care nu ne includea este politica?”

„Vad doar ca spunand ceva care face parte din cultura mea si despre care mi-ar placea sa vad mai mult”, a adaugat el. „Acestia sunt copiii mei si, cand ii las sa iasa in lume, ei decid cine vor sa devina”.

Desi Rosales a pictat initial figurile pentru fiica ei, in cele din urma „M-am regasit”, a spus ea, „Am devenit imputernicita despre cine sunt”. „Fiecare dintre aceste [opere de arta] imi spune povestile.”

DISTRIBUIE

RECENTE