Proces de transformare

Trebuie sa va povestesc. Trebuie. De cand nu mai fumez redescopar gusturi, activitati, senzatii. Lasatul de fumat nu e numai o decizie salutara care probabil iti (imi) va prelungi (sau nu) viata, ci e un proces complex. Iti (imi) schimba viata. Mie mi-a schimbat-o. In prima zi am fost in stare de soc. Nu prea eram atent la ce se intampla in jurul meu, toate treceau pe langa mine. Ma concentram doar la faptul ca nu fumez, incercam sa nu fumez, sa-mi demonstrez ca pot sa iau o decizie. Si ca plamanul si gura mea insetata de fum nu-i pot dicta creierului meu.  Si prima zi s-a dus uite asa, cu aceasta lupta interioara, ca un vartej, nu am prea multe amintiri.

A doua zi, inca de dimineata, am remarcat niste schimbari. Gura imi era mai…ok. Ca sa zic asa. Gustul era mai…ok, ca sa zic asa. Nu prezenta imbibatii de tutun statut si hartie arsa. Nici nu prezenta aroma unor pisici decedate in 2004 pe acolo, printre molar si premolar. In plus, aveam o senzatie de usurare. In respiratie, in dialog, in miscari. Ca fumator detineam dimineata deosebit de multi muci. Cred ca am si scris despre asta. Nu stiu de unde veneau, imi inchipuiam capul ca un urias rezervor de muci. Si acesti muci imi dadeau o senzatie de…voma sa zicem. Mai ales cand ma aplecam. Nu inteleg de ce, poate functiona principiul vaselor comunicante. Vroiam sa-mi trag sosetele, imi venea sa borasc, sa-mi iau nadragii, imi venea sa borasc. Ma spalam pe dinti la chiuveta, imi venea sa borasc. Eram o masina de borat. Nu boram, doar imi venea. Eram tot cu gura deschisa, parca eram dement. Cred ca unii fumatori stiu exact despre ce vorbesc. Ingrozitor. Si tot din aceasta cauza va spuneam ca si dialogul imi era mai fluent dimineata. Pentru ca uneori imi venea sa borasc in timp ce vorbeam, culmea!

Dar tot de a doua zi am descoperit foamea. Si pofta. De dimineata. Si am descoperit primul lucru demult uitat. Batoanele. Acele baghete de aluat dulce. Pe care nu le mai mancasem din scoala generala, unde costau 1 leu la chioscul din curte. Dar nu le mananc goale ci cu, cacao cu lapte. Da, fratilor, mananc in fiecare dimineata batoane cu cacao cu lapte, exact ca in copilarie. Si sint foarte fericit. Cu atat mai fericit cu cat am redescoperit fructele. Am mancat mere. Io, mere. Nu numai Ana are mere acum. Si io am mere. Un mar, doua mere. Mere pere in panere. Merele sint bune. Merele sint sanatoase. (remarcati extrem de usor dupa propozitiile simple cum am dat in mintea copiilor). Si da, am mancat si pere. Alea care-s in panere cu merele. Pe scurt, am redescoperit pofta de a manca. Abia astept sa vina pranzul ca sa mananc. Si imi pasa ce mamanc, nu ca pana acum. Fumator fiind imi era indiferent ce bag in gura. Ceva,  acolo, sa-mi astampar foamea. Acum nu mai e asa, am pofte, preferinte si dorinte. Si savurez gustul mancarii. Stiu la ce va ganditi. “Asta o sa se ingrase ingrozitor, va fi un pitic gras, ca o bila, se va rostogoli, parca-l vad cu tricourile patate de sosuri, cu mustata murdara de cacao cu lapte”. Va inselati.

Pentru ca am redescoperit exercitiile fizice. Da, chiar pedalez la bicicleta recent montata. Ma rog, montata defectuos, dar pedalez. In gol. Fara prea mare efort. Nu transpir, nu consum calorii, dar pedalez. Psihic ma ajuta ca am pedalat. In plus fac flotari. Ieri am facut 7. Dupa care am lesinat. In gemete. Ati mai vazut un lesinat care geme in timpul lesinului? Nu? Eu asa am facut. Cand mi-am revenit m-am bucurat insa ca am reusit sa fac 7 flotari. Azi poate o sa fac 8. Si apoi o sa mananc din nou. Dupa ce ma trezesc din lesin. Mult, mult, sosuri, grasimi, carnuri, mere, pere, panere. Remarcati din nou cum am luat-o razna.

Acest post a fost scris ca sa va dati seama prin ce trece un fumator adevarat atunci cand nu fumeaza. Sint transformari care nu-l fac fericit, dar el nu recunoaste. E clar ca fumatorul e in sevraj si-si doreste extrem de mult sa fumeze o tigara. Dar nu o face, ci scrie tampenii.