Abandonat copil, il declar nul.
Sarumna. Ma cheama Ninel. Mama m-a lasat singur, intr-o parcare din Targoviste. M-au gasit niste oameni. Era intuneric. Aveam doar cateva haine pe mine. Si nu am putut sa le spun multe lucruri. Dar daca te uiti atent la mine, ochii mei spun multe. Urmele de pe corpul meu spun multe. Sint inca atat de mic, dar am suferit cat un om mare.
Oamenii care m-au gasit au chemat niste oameni cu uniforme. Si m-au dat la alti oameni pe care nu-i cunosc. Au spus ca vor avea grija de mine. Ca imi vor da jucarii, ca nu o sa mai imi fie frig, foame, dor. Si ca o sa ii caute pe ai mei. Dar acum mi-e dor de mama. Si mi-e dor de casa. Mi-au facut poze oamenii de aici. Si mi-au zis sa stau cu capul intr-o parte. Asa.
Si apoi in partea cealalta. Asa.
Am fost cuminte si am stat cum au spus ei. Sint doar un copil. Iar acum sint un copil singur. Si mi-e dor de casa, vreau sa ma joc cu fratii mei, vreau sa ma stranga mama in brate. Dar mama a plecat. Nu stiu unde. Si as vrea sa vina sa ma ia de aici. Si sa ma duca la mine. La mine acasa.
Eu sint Ninel.
E o poveste trista si adevarata. Ninel Stan a fost abandonat in Targoviste in noaptea de 16 spre 17 iule. Acum e in grija unui asistent maternal. Mama nu a mai venit de atunci sa-l caute. Nu l-a mai cautat nimeni. Iar politistii, avand putine date, nu au putut da de urma alor lui. Ninel e doar unul din miile de copii abandonati in Romania. Povestea lui nu diferita de celelalte povesti. Nu stim cum a inceput, asa ca nu putem spune “a fost odata”. Nu stim daca parintii lui s-au bucurat atunci cand a venit pe lume. Daca l-au iubit vreodata. Daca l-au parasit pentru ca nu-l mai voiau, ori daca l-au parasit pentru a nu mai rabda de foame alaturi de ei. Stim insa ca Ninel nu a mai fost dorit.
Si Ninel a suferit. Mult. Dovada stau arsurile de pe trupul lui mic. Ninel are ochii tristi, un zambet pe chipul lui ar putea parea nefiresc. Ciudat, neasteptat. Ochii lui par mai degraba facuti ca sa planga. Sa fie scaldati in lacrimi.
Ninel nu o sa stie niciodata ce-i aia copilarie fericita. Poate ca lui Ninel nu o sa-i cante nimeni si nu o sa-l legene pe genunchi. Nu o sa-i spuna povesti seara inainte de culcare, nu o sa-l sarute pe frunte, nu o sa-l inveleasca. Nu o sa-i stearga lacrimile cand o sa cada, nu o sa-i indrepte hainele in prima zi de scoala. Nu o sa-l ajute la teme, nu o sa-l cheme la masa, de la joaca. Nu o sa-i strecoare un ban in buzunar la prima intalnire, nu o sa-l certe cand va veni pentru prima data prea tarziu, noaptea, acasa.
Ninel va creste alaturi de alti copii cu povesti asemanatoare, dar atat de diferite. Fiecare cu drama lui, cu durerea lui. Dureri ce se vor estompa in timp. Vor creste…firesc. Fara emotii, intr-o lupta pentru supravietuire in care au fost aruncati fara voie. Cei ce vor avea noroc si vor fi luati de suflet de oameni cu sulfet, au o sansa. Poate pasii le vor fi ghidati la vreme. Ceilalti…se vor rataci.
Si mai devreme sau mai tarziu vor privi din nou spre dreapta. Apoi spre stanga. Vor fi o cifra intr-un dosar, o viata arsa prea devreme si aruncata in umbra unor gratii pana prea tarziu.
Ninel inca vrea sa se intoarca acasa. Daca-l recunosti, daca ii cunosti parintii ori rudele, suna la 116000. E “linia verde” a Centrului Roman pentru Copii Disparuti.
Multumesc.
Ce “Buna dimineata” ?
Imi fäcusi sufletul färäme, Dono. Inconstientii nu stiu cä-i era mai bine sä mänänce doar o coajä de päine dar, sä fie cu ai lui ? Acum mä mai gändesc si cä nu-l meritä. Dar asa “pärinti” nu ti-i alegi.
Nu pot decät sa trimit postul de azi, tuturor din lista mea.
Ooof!
Trist!
doamne….toata durerea lumii este in ochii acestui copil
citeodata stau si ma intreb in ce lume traim si cum putem deveni atat de neoameni?pentru ca animale nu pot sa spun.animalele isi ingrijesc si isi cresc puii.
Buna dimineata, bun venit Livia.
Randurile scrise mai sus nu sint doar pentru Ninel, ci pentru toti copiii abandonati.
Dar sper sa ajute cumva, printr-o minune, si la gasire parintilor lui Ninel.
UOF …
neata!
nu stiu de ce cred ca gasirea parintilor nu ar rezolva de fapt nimic.doar copilul ii vrea,ei nu il vor!
cred ca i-ar fi mai bine ca alti oameni buni,care sa-l iubeasca si sa-l merite…
Bună dimineaţa naţiune!
Trist, dar adevărat. Aceasta este cruda realitate în care trăim şi pe care noi (societatea) am creat-o. “Părinţii” acestui copil sunt creaţia societăţii.
Într-o zi va răsări soarele şi pe strada lui Ninel.
Felicitări Dono pentru acest gest nobil!
Veeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeny, ce bine imi pare sa te vad
venny!
salutareeeeeee!!!
multumesc de “bun venit”dono. te citesc de mult.m-am intristat si m-am amuzat cu tine…chiar am ris copios:) dar astazi a fost prima data cind am simtit nevoia sa scriu.o zi buna
Venny, mie mi-e extrem de usor sa scriu niste randuri. Nu am aboslut niciun merit. Daca nu scriam despre Ninel as fi scris altceva. Pentru el poate insemna totul.
O zi buna si tie, Livia!
Fetele, va cam bucurati ca-l “vedeti” pe venny
Buna dimineata!
Si cand spun ca unii nu merita sa aiba copii, mi se zice ca sunt comunista…
Da, ne bucuram sa-l vedem pe Venny, dupa o absenta indelungata.
Buna dimineata.Trista situatia lui Ninel si a tuturor copilasilor abandonati.
Nu pot decit sa sper ca, asa cum zice si aA, isi vor gasi niste oameni cu suflet mare care sa ii iubeasca asa cum merita orice copil.
Cat de trist. Ce folos ar fi sa fie gasiti parintii ? Doar ca sa-l mai abandoneze inca o data, poate undeva unde sa nu aiba nici macar sansa asta de acum ?
Servus Dono! Daca altadata am ras cu lacrimi citind unele posturi ale tale, de aceasta data, povestea acestui copilas parasit m-a intristat. Poate ca cea mai buna solutie pentrui acest copil nu este reincredintarea lui la niste parinti care din cine stie ce motive l-au parasit iar semnele de pe trupul lui arata ca acestia sunt niste parinti care in nici un caz nu pot fi numiti astfel, ci bestii.
Ce sa mai zic daca dupa ’90, cainii sunt comunitari (ai tuturor), iar copii- ai strazii, adica ai nimanui.
Trist!
Foarte frumos ai scris, Dono.
Este trist ca se intampla astfel de lucruri, desi nu stiu ce viata fericita ar fi avut si cu parintii aia.
Citeam acum vreo luna despre o femeie din Pakistan care a facut un asezamant pentru copiii abandonati, mai ales fetite. Din cauza saraciei si a traditiei lor legata de casatorie, sa nasti o fata poate fi un adevarat blestem, asa ca de cele mai multe ori acestea sunt abandonate. Si le-a mai dat o sansa, le-a salvat de la moarte pe unele si le-a oferit o sansa in viata. Toata viata si-a dedicat-o acestor copii folosind mai intai resursele materiale proprii, iar mai tarziu primind ajutor de la diverse organizatii.
Toata stima pentru cei care isi dedica viata pentru astfel de cauze.
Şi mie mi-a fost dor de voi.
O altă parte tristă a realităţii este aceea că multe cupluri chiar îşi doresc un copil şi sunt capabile să-i ofere dragoste, dar din diferite motive nu-l pot avea, iar alte cupluri au copii şi îi abandonează ca pe nişte obiecte deteriorate sau îi supun unor tratamente neortodoxe.
Sunt scârbit de acele persoane!
Mi se rupe sufletul cand vad cazuri din astea.
Ar fi bine sa fie adoptat de cineva. Or sa ramana rani, dar poate o sa infloareasca si zambetul.
Buna dis de dimineata!
Mda, trist! Paradoxul paradoxurilor poate fi urmatorul: poate copilul a fost abandonat in speranta ca-l va gasi cineva care-i va putea oferi o viata mai buna. Iar cand nu ai NIMIC, ORICE poate insemna mai bine. Io refuz sa cred ca o mama poate fi atat de cainoasa, e impotriva legilor firii. Dar cine poate sti de-adevaratelea?
Ce bestii pot chinui un copil? Cum poţi părăsi un copil? Încerc să-mi răspund singur la întrebările astea pe care mi le pun tot singur. Dacă instituţia orfelinatului ar fi una cît de cît civilizată în ţara asta, mai că aş spune că nu are de ce să se întoarcă acasă. Dar nu e deloc aşa. Copilul ăsta e blestemat să nu mai fie copil. Şi mă tem dragă Dono, că ai dreptate, scriind ce ai scris.
Hei, dragi gunoieri, am o prietenă bună care la 44 de ani se luptă cu prejudecăţile şi încearcă să facă un liceu. La seral, pentru că în timpul zilei trebuie să muncească. Ieri avea o temă la română. Am încercat s-o ajut un pic. De aici şi ideea postării mele de azi . Ce ziceţi, vă bagaţi?
Dono,mi-au dat lacrimile
din pacate nu e un caz singular,sunt atatea nemernice care nasc copii si-i abandoneaza!
M-ai obisnuit cu povestirile haioase care sa-mi inveseleasca zilele desi stiam ca poti scrie si profund. Acum mi-ai demonstrat. M-a emotionat trista poveste si aproape mi-au dat lacrimile.
Voi face o comparatie, desi este putin depasita. In “gasca” de caini de la bloc era si o catelusa insarcinata, foarte prietenoasa. Ma jucam cu ea, o mangaiam, ii dateam mancare. Dupa ce a fatat, nu m-a mai lasat sa ma apropii de ea. Ma privea cu niste ochi salbatici, gata sa ma sfasie. De ce? Pentru ca instinctul matern era atat de dezvoltat incat percepea in mine un eventual pericol pentru puii ei. Isi proteja puiutii nou-nascuti. In timp ce alte mame ii arunca imediat ce ii nasc sau, mai grav ii ucid. Si mai avem tupeul sa ne consideram fiinte superioare…
Groaznic! Daca “saracia” este o scuza pentru un asemnea gest, inseamna ca nu am invatat nimic de la bunicii si strabunicii nostri, ei si-au crescut copii in ciuda faptului ca au trecut prin 2 razboaie mondiale, colectivizare fortata, comunism si multe altele. Bunica mea imi poveste intamplari din vremea celui de-al 2-lea razboi mondial, greu de imaginat, o saracie care ar fii pus la pamant pe orcine. Totusi au fost vremuri in care oamenii faceau multi copii, majoritatea familiilor erau numeroase, mai ales in provincie, dar acesti oameni nu si-au aruncat copii, i-au crescut frumos, cu ce au putut, cu frica de Dumnezeu si speranta unei vieti mai bune si multi dintre ei au reusit.
.
Nu stiu, nu imi pot imagine ce te poate duce la un astfel de gest, poate “saracia” sufleteasca, oricum eu nu le pot spune acestor fiinte Oameni. E un subiect dureros, am putea sa facem multe sa ii ajutam pe acesti copii, de exemplu am putea rupe odata la 2 luni o zi din viata noastra ca sa o petrecem cu un astfel de copil, sa il luam o zi de acolo, sa-l ducem la circ, la zoo, sa-i oferim o masa in sanul familiei noastre, sa ii dam hainute si sa-i citim povesti, sa ne comportam cu el ca si cum ar fi al nostru. Sigur, sunt convinsa ca o singura zi nu ar ajuta cu nimic, dar ceva ma face sa cred ca ne vom dori, pentru el si pentru noi mai multe zile si astfel putem ajuta, putin. S-ar putea sa fie greu daca nu imposibil cu toate conditiile pe care trebuie sa le indeplinesti ca sa te apropii de un orfelinat din Romania, dar cred ca putem incerca
Si stai si te gandesti ce e mai rau:sa il abandonezi sau sa il trimiti la cersit pentru ca alta solutie nu ai.E absolut singura chestie pt care ii apreciez pe tigani:fac o droaie de copchi,dar nu ii abandoneaza.dar asta e cu totul alta poveste..
Buna dimineata,
Foarte trist. Ochii lui Ninel iti sfasie sufletul. Nu e drept. Eu ca mama nu inteleg cum poti sa iti abandonezi copilul. Poti sa ti-l abandonezi poate, asa cum s-a mai spus pe aici, in cazul in care i-ar fi mai greu daca l-ai pastra langa tine. Dar chiar si-asa, mama aceea nu mai are liniste pana la capatul zilelor ei.
Si aici tot statul este de vina. Poate si comunitatile in care traiesc mamele care isi abandoneaza copii. Poate biserica pentru ca stie numai sa ia bani, cu lacomie, dar nu este in stare sa organizeze actiuni caritabile pentru enoriasii ei mai amarati.
Ce-o face Ninel acum? Si ce ganduri s-or invarti prin mintea lui de copil chinuit? O fi o raza de speranta? Sau numai disperare?
[...] dea de părinții lui. În prezent se află în grija unui asistent maternal. Vă rog să intrați aici și dacă îl recunoaște cineva din fotografiile de acolo să sune [...]
numai tu poti sa faci asa ceva.
sincer.
ieri ne conversam detasati…. pe norisori boem – roz si cochetam cu ideea unei societati civilizate..si azi, ma iei frumusel de ceafa si imi arati adevarata mocirla.
e greu de crezut ca exista asa oameni.
bietul copil. suflet amarat.
@Ele: nu faci nimic ducandu-te o data la 2 luni pe la el. Copilul are nevoie de iubire, de familie. Din pacate sunt multi copii abandonati in romania dar cei mai multi au o situatie incerta si nu pot fi adoptati. Plus ca legea este extrem de restrictiva, greoaie si adoptiile merg ff greu. Trebuie sa ai nervi de otel. Sper ca cineva sa il ia pe ninel acasa si sa il iubeasca. Pentru totdeauna.
Cum a spus si Ada, cand te gandesti ca unii nu merita sa aiba copii, iar altii se chinuie sa ii aiba…Din pacate nu hotaram noi asta. Ma intristez de fiecare data cand vad asemenea realitati crude:(
postul acesta m-a emotionat pana la lacrimi. sunt foarte sensibila la acest subiect
Hey there. Ador copii. tocmai de aceea vreau sa fiu voluntar la un centru pentru copii in Constanta. Tocmai de aceea de la anu voi fi suplinitor la o cresa. Iar peste cativa ani psihopedagog pt copii cu dezabilitati. Imi pare rau de tot ca nu pot face nimic penru acest baietel. Imi doresc din suflet ca acet copilas sa-si gaseasca o familie ca sa-l ingrijeasca si sa-l iubeasca asa cum merita. Mult noroc Ninel!!!
http://www.youtube.com/watch?v=9MWsNbEGgeo&feature=related
Poate ca tot raul e spre bine: copilul va ajunge pina la urma in bratele unei familii iubitoare sau macar intr-un loc in care sa primeasca un minim necesar traiului. Nu stiu cum va depasi toate traumele prin care a trecut, dar poate e un norocos si viata ii va darui mai mult decit ce i-a luat pina acum.
Cazul asta e un virf de iceberg, mai sint probabil foarte multi care sufera in tacere prin colturi uitate de lume sau chiar sub ochii nostri. Mai deunazi eram pe strada, uitindu-ma furioasa la o bunica nebuna care-si batea nepotul, de-mi venea sa-i sar la beregata si sa-i ard vreo doua palme.
Am citit acest post nu surprinsa, nici dezamagita, nici scarbita, ci cu ochii larg deschisi spre realitatea in care traim. Intr-o lume in care banii, masinile, casele, piscinele au valoare, e greu sa alegi drumul corect spre umanitate, in adevaratul sens al cuvantului. Intr-o lume fara principii, responsabilitatea, sa nu vorbim de dragoste, nu-si are locul. Acest copil s-a nascut suferind si nicio haina din lumea asta sau mancare calda sau poveste nu-i va acoperi, hrani sau incanta ranile din suflet. Eu stiu ca dragostea din ochii unui copil nu o poti inlocui cu nimic altceva, nu-ti poti dori mai mult de atat. Acei parinti, indiferent de motivele pe care le-au avut, nu sunt parinti. Nu sunt nici macar monstri. Sunt niste larve, niste nevertebrate. Ninel, ma voi gandi la tine. Doar ca suntem prea putini oameni care o facem si e prea putin doar sa ne gandim la tine. Sunt martora la acest spectacol macabru de pe scena Romaniei si nu pot decat sa am un gol in stomac.
pentru ele.
ceea ce propui tu e usor utopic. nu pentru ca n-ar fi nimeni dispus sa faca asta. si mie mi-a trecut prin cap asa ceva. nu ma gandeam de doua luni, ma gandeam saptamanal, sa iau un copil abandonat la mine acasa, doar pt pranzul de duminica sau pt tot week-endul. era un proiect de viitor, pt ca momentan nu se poate din motive care nu-si au locul aici.
asa ca m-am interesat un pic. cum e cu legislatia. le lasa, nu te lasa. ai vreo sansa.
ei bine nu prea ai. legislatia pt adoptii e o nebuneala. in plus multi copii au statut incert, cum zicea cineva si nu-s inclusi pe lista celor adoptabili.
daca vrei un copil in plasament, tre’ sa devii asistent maternal. alta nebunie, tre’ sa faci cursuri, sa ai nus’ ce conditii de parca ai vrea sa-ti faci hotel. practic e un job.
chiar daca unii vor sa faca ceva, statul le pune bete in roate. (nu-s analfabeta, asa-i expresia). tu omu’ de pe strada nu poti sa faci foarte mult, ca mai ai si tu un serviciu, copii, propriile probleme si daca vrei sa faci putin, (un pranz acasa, un dus la circ, cum zici tu) n-ai nici cea mai mica sansa.
oricum, sper din tot sufletul ca asitentul maternal caruia i-a fost incredintat Ninel este un OM, si nu cineva care si-a ales aceasta “meserie” sa mai scoata si el un ban, iar copilului sa-i fie bine acolo unde e acum. Mult noroc in viata, Ninel.
E dureros sa vezi copii mici suferind. Dar poate ca e mai bine sa nu mai fie cu familia lui.
Spun asta in cunostinta de cauza, mama e asistent maternal deci ingrijeste cate un copil abandonat. A avut un copil care a stat la noi 9 ani si acum e la alta familie. Norocul vietii acestui copil (pana in momentul de fata) a fost ca masa l-a adus la spitalul judetean impreuna cu frasu’, si i-a lasat acolo. Altfel acum ar fi inca undeva la tara, 7 frati, intr-o casa in paragina, mereu cu un alt tata, cu batai zilnice, fara sa stie ce gust are o banana sau o ciocolata. Asa la ai mei, dar si la noua familie, are telefon mobil de la 12 ani, internet, haine de firma dar si caldura sufleteasca si un alt start in viata.
Doamne ajuta ca si copilul asta sa ajunga la o familie care sa il iubeasca si care sa ii poata oferi cele necesare.
Este trist cand se intampla asa sau cand copiii sunt batuti sau maltratati. Nu poate fi descris in cuvinte. Cunosc atatia oameni care si-ar dori un copil, dar nu il pot avea momentan si sunt atatia care ii au, dar nu ii doresc asa ca renunta la ei…Trist!!
Am uitat sa mentionez ca, din pacate, nu il recunosc pe acest copil!
@ady: Poti lua copilul in plasament in vederea adoptiei, chiar daca nu e adoptabil in momentul in care il iei. Dupa aia insa trebuie sa fii tare rabdator si sa te rogi la Dumnezeu ca mama si rudele ei sa isi dea acordul pentru ca acel copil sa poata fi adoptat de catre cei care l-au luat in plasament. Cateodata nu se intampla asa cum ar trebui. Si gandeste-te cum e sa ii explici unui copil pe care l-ai luat de la 2 ani, spre exemplu, de ce in catalogul de la scoala are alt nume decat mama si tata.
Din cate stiu eu nu e chiar asa greu sa adopti un copil. Si eu am fost adoptata, ce-i drept, pe vremea comunistilor, dar va spun un lucru: daca mergi in parc si stai cateva ore cu el la cateva luni nu ai rezolvat nimic. Majoritatea sunt (si ma includ si pe mine aici) nebuni dupa afectiune.
Sper ca si acest copil sa aiba norocul meu
Vä salut, dragilor.
E clar (nu? ) cä am “pierdut” timpu’ cäutänd pe gugäl. Una din pagini e asta : http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_adoptiei.php
Ne gändim (si) la tine, Ninel. Sä aibä mult noroc Familiile adoptatoare.
Pustiul seamana cu mine cand eram mic
Mi-as dori sa-l adopt.Mai am un baietel de sase ani si jumatate. Stiu ca este greu sa faci acest lucru, dar daca cineva ma poate ajuta in acest sens eu imi doresc din tot sufletul ca acest copil sa fie fratiorul baietelului meu.
Rog seriozitate maxima.
[...] Dono vorbeste despre copiii abandonati. Si misca si pietrele cu scrierea lui. [...]
nu inteleg…
daca are semne clare de abuz si a fost abandonat de ce se doreste reintoarcerea lui in familie?
ok inteleg sa se caute parintii din cate stiu eu abandonul de copii este infractiune penala si pt a se stabili datele lui de identificare dar nu inteleg de ce autoritatile ar incerca sa-l reintegreze in familie…
imi scapa mie ceva?
Ooooooooooffff!!! De cate ori imi serbez ziua de nastere ma gandesc la copii ca si Ninel. Da… nu e prea mare bucurie pe capu meu cand vine ziua mea pentru ca imi trec astfel de ganduri prin minte.
Ma gandesc cu groaza cum ar putea Ninel sa sarbatoreasca ziua de nastere? Cum sa sarbatoreasca ziua in care doi parinti inconstienti l-au nascut si apoi si-au batut joc de el? Din acest motiv consider ca sarbatorirea zilei de nastere ar trebui sa fie interzisa. Sunt multi in situatia lui Ninel care nu se pot bucura de acea zi si noi nu facem decat sa le invartim cutitul in rana….
Alte lucruri oare n-avem de sarbatorit!?
Bafta! Sper sa gaseasca o cale sa-si revada parintii… dar si o solutie pentru a trai frumos asa cum merita un copil.