Ajutati-l sa traiasca!

Am vrut sa scriu aceste randuri maine. Mi-am dat seama insa ca fiecare minut pierdut poate insemna o viata pierduta. Viata lui David Marian George, care are 28 de ani. El i-a trimis unei prietene o scrisoare. Scrisoarea a ajuns la mine. Va redau cateva randuri. Sint cuvintele lui, nu ale mele, orice as spune eu e de prisos.

“Viata mea nu a fost deloc usoara, m-am nascut la o luna dupa ce tatal meu a decedat intr-un groaznic accident de masina. Am crescut fara tata, doar cu cele 3 surori si cu mama care nu s-a recasatorit niciodata. Am intrat la liceu, eram clasa a IX-a, cand o alta tragedie s-a abatut asupra mea. A murit si mama, fara ca noi sa stim ca sufera de ceva. Am ramas singur, le aveam doar pe surori si un catel. Atat. Mi-am vazut de scoala, am terminat liceul, m-am angajat, mi-am facut o prietena, ne-am mutat impreuna. Simteam ca viata mea abia acum incepe. Atunci m-a lovit boala. (…)

Cand aveam 23 de ani am fost diagnosticat cu boala Hodgkin, stadiul 2 B. Am urmat tratament cu chimioterapie si radioterapie pana in 2006. (2 ani) S-a constatat atunci ca boala stagneaza, s-a decis oprirea tratamentului. Pentru ca nu aveam bani am fost nevoit sa reiau munca la Tipografia Bucuresti. Din cauza starii de sanatate nu mai putea fi decat portar. Curentul si frigul mi-au adus o pneumonie puternica si boala a reaparut. Am fost internat la Fundeni pentru recadere. Mi-au aparut noduli la plamani, sub brat, in mediastin, am facut apa la plamani. Am facut din nou chimioteraprie, insa fara rezultat. S-a propus atunci extirparea unei parti a plamanului drept, pentru a scapa de tumoarea formata acolo. Insa din cauza aparatelor nesterilizate si a imunitatii scazute am contactat virusul hepatic B.

Operatia nu s-a mai putut efectua, am fost internat la spitalul Victor Babes. Am inceput apoi din nou chimioterapia, tratamente foarte puternice ce au dus la “arderea” venelor. In timpul tratamentului o vena s-a spart si toata substanta s-a scurs direct in bratul meu provocandu-mi o flebita la mana dreapta. Flebita care imi da si acum dureri groaznice. Mi s-a propus sa mi se monteaza o camera implantabila percutanta – un fel de cateter mai evoluat – care nu era suportat de Ministerul Sanatatii. 400 de euro, bani foarte multi pentru mine, pe care i-am strans cu greu. Camera mi-a fost montata la Fundeni, dar nu am avut parte nici de ea. Nu stiu nici pana azi din cauza cui, dar s-a infectat foarte tare, am fost nevoit sa o scot dupa ce am folosit-o de doua ori. Am pierdut banii si sansa de a continua tratamentul.

Starea mea de sanatate era tot mai proasta, am slabit, nu mai aveam pofta de mancare, tuseam pana la epuizare, diagnosticul s-a schimbat in Boala Hodkin chimiorezistenta. Mi-au aparut noduli si inghinal. Fac si in prezent un tratament, mi se monteaza o data la 3 saptamani un cateter in picior. Am avut din nou ghinion. Cateterul a fost montat prost si am facut flebita si la piciorul stang. Acum cateterul se mai poate pune doar la dreptul, sint la a 5-a montare, nu se mai poate pune de multe ori.

Ma intreb cat mai pot sa rezist. Cat mai pot sa suport durerea. Cate complicatii mai apar. La inceputul bolii mai puteam sa ma plimb prin parc, sa merg la un gratar cu prietenii, la pescuit. Asta e marea mea pasiune. Acum abia pot sa merg pana la bucatarie, obosesc repede, nu dorm noptile din cauza durerilor. Saptamana trecuta, dimineata, am constatat ca nu mai aud cu urechea dreapta. In urma analizelor s-a constatat ca mi-am pierdut de tot auzul la aceasta ureche. Urmez un tratament, insa fara prea mari sanse de vindecare.

Au trecut 5 ani de la descoperirea bolii, mi-e tot mai teama ca nu voi mai reusi sa-mi traiesc viata de acum inainte. Ultimul tomograf a iesit destul de bine. In sensul ca boala nu a evoluat. O analiza PET ar spune mai exact ce e acolo, doar ca aceasta costa 1200 de euro. Bani de care nu dispun.”

Inchei aici randurile lui. Scrisoarea e mult mai lunga, pe alocuri am incercat sa sintetizez, sperca nu am incurcat unele informatii. Acum sa va spun eu ce am aflat. Povestea lui e adevarata, verificata, a ajuns datorita prietenei mele in atentia unor medici care pot ajuta. David va fi trimis la o clinica din strainatate. Dar are nevoie de bani pentru cazare si alte cheltuieli.  Posibil chiar si pentru transplant daca nu vor fi luate la timp niste aprobari, semnaturi, etc. O avere pentru oricare dintre noi, un vis de neatins pentru el.

Baiatul asta a fost lovit intr-o viata scurta cat 100 de oameni la un loc. Merita tot ajutorul din lume. Eu va rog sa i-l dati de puteti si de vreti. Ori sa dati povestea lui din mana in mana, punteti-o pe blogurile voastre (cei ce aveti bloguri), poate s-o strange bani suficienti ca sa incerce macar sa lupte pentru viata lui. Sa-si transforme visul in realitate. Si el vrea doar sa traiasca. Atat.

Aveti aici blogul lui in care gasiti numere de cont, mai multe informatii si fotografii: http://davidmariangeorge.wordpress.com/

Va dau si numarul de mobil: David Marian George 0722541510

Multumesc.