Stimati prieteni, urmeaza o scriitura pe gustul vostru. La propriu si la figurat. Spun asta pentru ca de multe ori ne-am facut pofta unul altuia vorbind despre…mancare.
V-am mai spus ca nu-s gurmand. Mananc de nevoie. Nu caut arome, experiente culinare, condimente, experimente, nu-s pofticios, nu salivez cand vad ceva in farfuria altora. Cand mi-e foame as putea manca si o bucata de zid. Cu un pic de apa. Sa alunece pe gatlej. Dar am mancaruri la care tin. Care imi bucura mai mult sufletul decat papilele gustative. Desi nici papilele nu se plang… Pentru ca le asociez cu ceva drag. Cu o persoana pe care o iubesc, cu un loc in care am fost fericit.
De-aia voi ridica in slavi pana la adanci batraneti fasolea batuta ce are trantita pe moţ, cu darnicie, niste ceapa rumenita in boia dulce de ardei. Avand alaturea un carnacior de casa, afumat si parpalit in tigaie. Si o varza murata la butoi, taiata maruntel maruntel. Iar pe langa astea totate sa fie si o mamaliga aurie, tare, facuta din malai curat. Pe toate mi le pune in faţa bunicul. Moşu’. Si molfaiam fericit, cu el alaturea la masa.
De-aia o sa mananc intotdeauna cu placere “gâşte”. Le facea bunica, Tânica. Lua draga de ea o cratita, o ungea bine cu untura pe fundulet, si punea un strat de mamaliga. Apoi unul de branza buna, grasa, framantata de mainile ei. Si iar mamaliga, iar branza. Si dadea cratita la cuptor pret de vreo 10 minute. Cand o scotea se umplea bucataria de aroma branzei topite si a mamaligii fripte usor in untura.
De-aia am mancat aseara ciorba de cartofi cu afumatura si nitel tarhon murat. Ca o face mama. Cu smantana din belsug si un ou spart inauntru, in timp ce minunea da in clocot. As manca pana as crapa. Sarumana pentru masa, mama, a fost tare buna.
De-aia imi place gulasul la orice ora din zi si din noapte. Ca mi-l face sotia, draga de ea. Ca stie ca-mi place. Dar nu stie ca-mi place tocmai pentru ca-l face ea. Cartofiori taiati cubulete, mii de feluri de carnati, si iuti, si uscati, si subtirei si mai grosciori, ce se fierb in sosul special facut cu ingrediente aduse taman de la mama lu’ gulas. Cu paine proaspata si o muratura. Prefer gogosarii murati.
Si de-aia o sa-mi amintesc cu drag, de mancarea italiana. Aia adevarata. Nu-mi placea pana anul trecut, cand am fost la Positano, in luna de miere. Un colt de rai pe coasta Amalfitana a Italiei. Si intr-o minunata seara, la asfintit, am fost la un fel de pensiune de familie. Se ajungea destul de greu acolo, era cocotat pe o culme, in spate padure, in faţă hău si mare. Găteau mama si tata, gazda era fiul, la masa servea unchiul. Si ne canta melodii napoletane sora. Cu ale ei castagnete. A fost un festin adevarat-pur-curat italian, intr-0 atmosfera de film. Si bucatle au fost divine. Ne-au luat usurel la inceput (sa nu se sperie) si ne-au pus pe farfurii de ceramica pictata de mână niscaiva măruntisuri. Fasolica boabe, dovlecei, bruschete crocante si parfumate, vinete, branzaturi de multe feluri. Si vin.
Apoi a venit artileria grea. Vreo 8-9 feluri de paste umplute cu carne, tavalite prin sosuri, spiralate ori drepte, carliontate ori ca niste pernite. Cu branza, cu spanac, cu alte carnuri tocate, cu sosuri de rosii inmiresmate de condimente care mai de care. Si vin.
Si n-am scapat. Ca au venit fripturile. Facute chiar acolo, langa noi, sa vedem ca toata carnea-i atat de proaspata incat vrea sa o ia la fuga. Iar de pe plite si gratare ne-au sarit in faţă cotlete de porc si de berbec, pulpa de ied, piepti si picioare de zburatoare, fleica de vitel, carnaciori de multe feluri, frigarui lungi cat sabiile muschetarilor. Toate insotite de cartofi aurii si rumeni, facuti la tava. Si vin.
Stiu, v-am “spart” de va e foame. Regret. V-am purtat prin bucataria sufletului meu. Si nu intamplator am terminat cu Italia. Am pentru voi o oferta pe care nu o puteti refuza. Va invit sa scoateti din camarile inimii o poveste culinara cu specific italian. Amintiri despre bucate italienesti de care v-ati bucurat si pe care nu le veti putea uita prea curand, arome ce inca va gadila narile si cerul gurii, poate o reteta pe care ati invatat-o si o transformati din cand in cand in delicioasa mancarica.
De nu aveti o poveste cu bunatati italiene, e buna si una despre o mancarica romaneasca. Ori de alta nationalitate. Dar sa aiba o poveste demna de spus. Cele mai apetisante povestioare vor ajunge pe pagina Maretti si vor fi premiate.
Pofta buna la povestit si succes!
