Am ajuns mai rau ca porcii?! (+ anunt castigator imprimanta Brother)

Cand eram io copchil si aveam bunicul ala de l-am iubit (si-l mai iubesc desi a murit de vreo 10 ani), ei bine, bunicul dadea cartofi la porci. Printre altele. Dar le dadea multi cartofi. Fierti. Ii tinea intr-un sopron, gramezi-gramezi, scosi din pamantul propriu. Le fierbea porcilor cate un cazan zdravan de picioci (cum li se mai spune in partile Sibiului). In coaja.

Aroma cartofilor fierti mi se parea divina. Lasam joaca si adulmecam ca o fiara infometata. Bunicul zambea, scotea cu palmele lui mari 2-3 cartofi fierti, ii sufla cu grija pana se raceau un pic si mi-i dadea. Ii curatam cu o viteza si un entuziasm de parca urma sa descopar un tezaur. Ceream sare de la bunica si mancam de-mi sareau falcile. Bunatate ca si cartofii fierti de bunicu’ pentru porci, mai rar…

Cand eram student lefter, cartofii erau solutia de criza. Pentru momentele in care chiar nu mai aveam bani de mancare. Exista (aproape) intotdeauna sacosa cu cartofi de acasa. Curatam vreo 5-8 si ii prajeam. In uleiul vechi de 2-3 saptamani. Ii mancam cu paine. Cu foame, cu pofta,  stergeam cu paine si uleiul de pe farfurie.

Ati inteles ideea, da?! Cartofii erau buni, erau moca, erau mancati de porci si de studenti sarmani. Si, cu siguranta, de alte categorii de oameni si animale ce n-aveau conturile doldora.

Azi am fost pe la magazin, vad niste cartofi intr-o lada, imi amintesc de momentele pe care vi l-eam povestit mai sus. Iau 10 cartofi, fix 10, ii pun intr-o punga, ii cantaresc, imi da pretul:

75 mii lei vechi, 7,5 ron.

Si acu’ sa va anunt castigatorul la concursul nostru cu imprimanta Brother: din nefericire nu noi am castigat. Adica nu unul dintre voi, desi foarte multi ati avut (din punctul meu de vedere) comentarii absolut originale, savuroase, misto adica. Dar noi ne-am luat la intrecere cu-comentatorii de pe alte 4 siteuri, pe aceeasi tema-firesc, cel mai bun a fost unul de pe siteul arenait, noi sintem cavaleri, stim sa pierdem, il aplaudam si-l felicitam. Comentariul lui, nr.14, Mad Donut, il gasiti aici. Data viitoare ne luam revansa. felicitari concurentilor din parte mea.

DISTRIBUIE

RECENTE

Previous articleCacati cu ochi.
Next articleAu bombardat danezii Libia.