Arome pe cale de disparitie.

Eram intr-un magazin si am vazut capsuni la caserola. Mari, frumoase, parca erau sculptate. Initial mi s-a facut pofta. Pentru ca in memorie mi-a sunat dinghiling gustul capsunilor din copilarie. Ascunse sub frunze de un verde mustos, coapte la soarele ala cald din gradina bunicilor (numai in gradina bunicilor era soarele asa cald), murdare cu pamant, aromate de-ti puteai face parfum din ele. Le stergeam direct cu manuta si ma infruptam din ele. Dar cand impulsul initial mi-a trecut, mi-am amintit de experientele recente cu capsunile.

No gust. Taste free. Muscam din capsuna ca dintr-o bucata de…ceva fara gust. Si uite asa, mi-am zis ca nu mai iau capsuni. Si observ ca aceasta pornire o am tot mai des. Si la rosii. Si la prune. Si la pere. Incet incet imi elimin din dieta oricum saraca in fructe si legume si ramasitele de verzituri pe care le consumam. Pentru ca nu mai au gust. Asa m-au obisnuit magazinele, asa m-au obisnuit comerciantii, sa-mi vanda chestiuni fade. Chestiuni care la forma seamana cu fructele si legumele pe care le mancam io pe vremuri.

Ei bine, asta-i problema lor. Ca-mi amintesc cum erau gusturile adevarate, originale, alea din trecut. Am repere gustative, inchise binisor in memoria gusturilor. Si ma simt inselat la orice trufanda pictata si dezvoltata in laboratoarele de crestere rapida. Si sa va zic o treaba. Daca in copilarie cautam legumele alea mai frumoase si fructele alea mai stralucitoare, ca marul din Alba ca Zapada, acu le caut pe alea mai uratele. Ca sper ca-s “adevarate”. Daca pe vremuri aruncam merele ori ciresele cu vierme, acu fix pe alea le caut. Ca inseamna ca-s fruct de fruct, cu bune si rele, fruct normal ca omul obisnuit.

Io n-oi muri fara legume si fructe. Ori oi muri mai curand decat daca as muri de as consuma. Problema-i alta. Ca-copila mea n-o simti gust de-ala adevarat de leguma sau fructa. Ea se naste intr-o lume cu arome pe cale de disparitie. Intr-o lume pe care io, in copilarie, o vedeam in filme SF. Filme cu unii cu costume ciudate ce mancau patratele cu diferite arome. Ei bine, traim filmele alea.

Tre sa lupt. Sa fac cumva sa-mi iau o casa, cu o bucata de pamant, ingrasat cu balegar adevarat, sas pun samanta neaosa, romaneasca. Si sa aduc din nou pe pamant gusturile copilariei.

A, si mi-am mai amintit aseara de frisca adevarata. Aia pe care o facea bunica. Ori aia care se gasea prin cofetariile ceausite. Pe savarine ori la vanzare, numa frisca, la pahar.