Am dormit superb si am visat divin. Se facea ca-s intr-un cabinet medical. In fata mea doi medici. Unul se tinea cu mainile de cap. Celalalt spune:
– Sa nu zici ca are…
– Ba da, are… – si-si tinea in continuare capul in maini.
M-am trezit in transpiratii, obosit, catranit, usurat ca a fost doar un vis. Intrebandu-ma de ce gura ma-sii am cate un vis cu profil neplacut mai in fiecare noapte. Gasind automat si explicatia: pentru ca mananc ca un disperat, ca un patrician roman nesatul, dupa ora 22. Iar organismul meu, care nu face fata, imi fute creierii. M-am intrebat cam de cand nu am mai dormit bine. Iar am gasit repede raspunsul: cam din penultima noapte a concediului. De ce am dormit bine atunci? Pentru ca m-am culcat aproape flamand. De ce m-am culcat aproapte flamand in concediu? Stai ca-ti zic, e interesant:
Am coborat la restaurantul aflat la poalele hotelului. Frumos restaurant, cu terasa la fix pe un minidig de care se lovea marea Egee. Apa era la 4 metri. Lume buna pe acolo, multi greci, semn ca se mananca bine. Am luat meniul, am ochit un peste. Mare. 750 de grame, ziceau ei. Suficient sa-l impart cu sotia, am decis. 25 de euro. Cam scump in comparatie cu alte restaurante, unde un peste similar, din aceeasi specie, costa 9-10-11 euro. Asta e, sintem in concediu. Am dat comanda, am specificat ca-l vrem dezosat. Si ne-am pus pe asteptat.
Dupa juma de ora tot asteptam, mi-era o foame de-mi venea sa beau apa din mare. Tot e bine, e clar ca acum il face, e proaspat. Dupa vreo 15 minute ma gandeam ca mi-l alege din stadiul de puiet, asteapta sa creasca, pe urma mi-l prajeste.
Pestele a fost adus la masa dupa vreo ora. Cu surle si trambite. De fapt insotit de un domn care dupa cum arata si se misca era Profesorul de Dans si Bune Maniere al Curtii Regale Britanice. Prescurtat PDBMCRB. Nu cautati prescurtarea, nu exista. Domnul era incredibil de demn, apretat, elegant, miscarile ii erau parca trasate cu compasul. A venit langa masa noastra avand alaturea o masa mai mare decat a noastra. Cateva farfurii, platouri, servetele, tacamuri, cutite, lamai, servetele. Ne-a informat ca ne va dezosa pestele. Care arata minunat, grascior, bine prajit pe gratar.
Si a inceput ceremonialul de dezosare. I-a taiat dobitocului (pestelui) capul. Cu ceva cutit. Mi s-a parut ca i l-a taiat cam mult. Adica-cam de la buric. Juma de peste era trecut la pierderi. Matele imi chiraiau. A pus capul pe farfurie. Nu el, al pestelui l-a pus. Cu bucati de carne alba, frageda, parfumata, atarnand de capatana detasata. Calculam deja cam cati euro valora greutatea partii aruncate. Apoi i-a taiat coada pestelui. Cam de sus. Cam de la “genunchi sa zicem”. In platou mai ramasese ceva cam cat o palma. Matele imi chioraiau deja de furie. Pe langa foame.
Apoi “robotul” i-a taiat aripioara de sus. Cu toata coloana vertebrala, care s-a desprins si ea cu bucati de carne. Pestele nostru, pe care trebuia sa-l impartim, era deja cam cat o palma de copil de 7 ani. Apoi dezosatorul i-a taiat si aripioarele de pe burta. Pestelui. Palma de copil de 7 ani devenise palma de copil de 5 ani.
A impartit in doua ramasitele – dezosate – si ni le-a pus in farurii. Ne uitam siderati la ce ne-a mai ramas din pestele de 750 de grame. Doi rahatei de pasarele subnutrite. Langa care aveam niscaiva cartof fiert – cam un sfert, si un morcov mic. Fiert. 25 de euro.
Preasimabilul s-a inchinat. Si-a luat trusoul, masa, 98% din pestele nostru si a plecat.
In noaptea aia am dormit bine. Nu tin minte sa fi visat ceva. Doar ca m-am trezit de cateva ori, speriat de zgomotul pe care-l facea stomacul meu furibund. Si valurile marii pline de pesti grasi si deliciosi.
