Pupuind in deplasare

AVERTISMENT:

Aveti de-a face cu o noua scriitura bazata pe incredere si respect reciproc, in care vom dezvolta un subiect delicat dar extrem de popular. Un aspect important al vietii noastre, care se discuta insa indeobste doar cu cei mai apropiati oameni. Ori nici macar cu aia. Dar odata ce e depasita bariera imbujorarii, a privirii indreptate spre pamant iar comunicarea incepe, subiectul respectiv leaga oamenii, sudeaza prietenii, duce la o comunicare deschisa, amuzanta, in care ficare isi gaseste un loc, are un punct de vedere. Pentru ultima data va avertizez sa o taiati de aici daca sinteti pudibonzi si ipocriti. Oricum ma astept la mesaje ce vor deranja armonia subiectului. Dar acele mesaje vor veni doar de la oameni inchistati si fara simtul umorului. Asa ca le voi ignora. Pentru ca subiectul este…

Caca in deplasare. Adica mecanisme ciudate ce se declanseaza in noi atunci cand parasim confortul si siguranta tronului de acasa. Si pentru ca-cuvantul caca poate deranja, vom spune de acum pupu.

Io personal pupuiesc cu inima deschisa doar acasa. Acasa la mine. Singur intre patru pereti, ca puscariasii in celula. Cu revista mea ce o citesc si recitesc. Izolat fonic si odoric. Aceste conditii imi acorda relaxarea necesara. Libertatea de a face ceea ce trebuie sa fac. Deschiderea purificatoare, atat de sanatoasa. Extras din elementul meu, magia dispare. Nu pot pupui in locuri straine. Nu la munca, nu la restaurant, nu la club, nu la teatru, nu niciunde. Nu pe tronuri aflate in case de prieteni. Nu pot si basta. Din fericire organismul ma ajuta sa nu am pupuituri de urgenta, Doamne-ti multam.

Exista o singura exceptie. Deplasare de lunga durata. Adica o vacanta. Verific in prealabil pupuitoarea de baia camarei de hotel. Daca-i dezinfectata si sigilata mi-a castigat increderea. Sintem deja prieteni. Imi aduc revista din bagaj, ma familiarizez cu imprejurimile. Si da-i sa sune. Alte exceptii nu mai am.

Exista insa mai multe categorii de pupuitori, iar voi va incadrati in una dintre ele. Unii sinteti ca mine, stiu asta, am descoperit destui de-a lungul timpului. Mai sint unii care sufera cu adevarat. In deplasare nu pot pupui deloc. Si da-i chin si tranpiratii. Si mancare putina, si stres. O bariera psihica impiedica ridicarea stavilarului. Si eliberarea…raului ascuns in trup. Cu chiu cu vai rezulta mini pupuituri, dupa zile multe.

Si altii la polul opus. Departe de casa, pe perioada indelungata, pupuie in draci. Ca  un aparat de facut popcorn. Cica stilul asta “smuls” poarta si un nume: Boala Turistului. Papi, pupui, bei, pupui, razi, pupui, dansezi, pupui. Nasol. Parera mea.

Si mai e o categorie. Cea mai sanatoasa, relaxata, care nu prea are legatura cu problemele primelor categorii: sint cei care pupuie oriunde, oricum, fara niciun stres. In pozitia lotus, schior, cumpana, ori alte pozitii ce departajeaza suficient fizicul de nefastul loc de pupuit.

Daca pana acum nu ai parasit aceasta pagina, ai din nou ocazia sa-ti deschizi sufletul. E un lucru de viata, oamenilor, nimic mai mult.