Love hurts

Doamne Doamne i-a ascultat ieri ruga mesterului Manole. Ma rog, cu vreo cateva sute de ani intarziere. Cert e ca a dat pe lume o ploaie cu spume, apele sa creasca, mandra sa-i opreasca. Mandra era insa demult zidita.

Eu eram la munca. Dupa vreo 34 de minute de rapaiala ma suna unu’: Ba, iti ia apa masina. Io ma gandesc ca-i nebun, dar intreb: Cum adica, ba? El zice: Asa bine, toata soseaua e inundata, apa ti-a trecut mai sus de roti, spre portiere. Io procesez informatia si zic: Aiiiii, sa-mi fut una….

Si fug sa vaz ce se intampla. La poarta institutiei ma opresc. Afara era zid de apa, sa nu scoti un caine. Deci in niciun caz sa nu ma scoti pe mine. Dar trebuia sa fac ceva, deja imi imaginam cum imi intra apa in masina. Un bodigurad avea o umbrela in mana, desi statea in hol. Ii zic: frate, da si mie umbrela 3 minute. Dar ce vrei sa faci cu ea? – ma intreaba el (inteligent as zice) Sa ies in ploaie. – il lamuresc.

Mi-a dat umbrela, fug spre masina, daca-mi bagam o pana de paun in cur m-ar fi ajutat la fel de mult, ploaia m-a facut praf si pulbere pana la masina. Care ea, masina, era ingropata in apa pe partea dreapta, aia dinspre sosea. Intru prin partea stanga – pe la trotuar, ma rog sa porneasca masina, porneste, plec din fluviul care crestea, urc otomobilul pe un trotuar. Ies sin masina, deschid umbrela – nu stiu de ce, nu mai avea rost, ma intorc la munca.

Unde am stat cam foarte ud, cap coada, inca vreo 2 ore. Pana hainele si papucii s-au uscat pe mine.

Pe la 21.40 am plecat spre casa. Obosit, flamand, infrigurat, nervos. Opresc la rotiserie. Sa iau niscaiva coaste. Dau comanda, astept. In stanga mea apare un cuplu. De-aia gen lugu lugu. Tot o ducegarie, giugigugiu, pupaturici, pipaieli. Dar nu de-aia de gandesti cand ii vezi “vaaaaai, ce frumooooos, ce mult se iubesc tinerii astia” ci tipul care-ti face greata. Erau libidinosi, mai ales el, un bombalurin soios. Ea era genul extrem de fardat si disperat sa culeaga priviri si aprecieri. Mi-a urcat glicemia, mi-era frica sa nu dau in diabet. Si ei continuau: lugu lugu, blublublu, bebebe, hihihihi.

Si idioata se apleca sa se uite mai bine la coaste si usturoaie, flamanda de atata dragoste. Uitand ca ghiseul are o deschizatura care nu-i mare cat dragostea libidinosului. Si tampita nu vede marginea de sus a ghiseului. Si-si fute o frunte in ea de am crezut ca-i cade capul jos. Din cauza socului si-a tras brusc capul pe spate si i-a tras o ceafa in gura si iubitorului ce se pregatea sa-i pupe, din nou, scalpul.

Am crezut ca ma cac pe mine de ras, pe loc si dintr-o data. Nu puteam sa rad i hohote in fata lor, mi-am sucit capul spre dreapta (ei erau chiar in stanga mea) si am inceput sa-mi musc buzele. Si sa ranjesc ca un cretin, cu ochii in lacrimi. Doamna de la ghiseu, ce-mi pregatea pachetul, m-a vazut. Si a inceput si ea sa rada invizibil, de chinul meu. Nu cred ca a vazut lovitura, dar ma vedea cum ma schimonosesc si si-a dat seama ca ceva s-a intamplat. Eu cand am vazut-o si pe ea cum se chinuie sa nu o vada cretinii, mi-a venit mai tare sa rad. Si ea s-a alimentat de la disperarea mea, si am crezut ca lesina incercand sa-si potoleasca hohotele de ras. Stii cum e cand iti vine sa razi amarnic si nu poti.

Una peste alta mi-am revenit total. Si am ras in hohote, tot drumul spre casa, lovind cu palma in volan. Trecand voios nevoie mare printre balti uriase, crengi cazute, oameni in apa pana la genunchi si autobuze blocate pe sosea.

DISTRIBUIE

RECENTE

Previous articleDeschide ochii
Next articleScoala de jmecheri