Rabdari prajite

Ne-am pus (io si sotia) la coada la firma aia care prajeste pui crescuti in laboratoare (nu-i dau numele) KFC (na ca mi-a scapat). Teribil de flamanzi si doritori de un pept rumen ori o aripa picanta. Coada lunga, sa ne-ajunga. Dar si pofta mare, hai sa speram ca merge repede treaba si ne infruptam.

Dupa cam 10 minute eram fix in acelasi loc, se pusese deja praful pe mine. Am inceput sa ma agit nervozat, matele imi chioraiau sonor, parca erau pisici intrate in ventilator. Mi-am invartit capatana, sa vaz cum merge treaba la alte firme de mancare. Mergea. La noi nu. Parca ne miscaseram vreo 3 cm. Dar cred ca a fost iluzie optica.

In fata mea era un tatic cu un bebeu in brate. Taticul putea sa-mi fie fiu. Cred ca avea vreo 20 de ani. Poate 22. Bebeul cateva luni. Taticul era mai negricios, dar imbracat curat, parfumat, gelat. Bebeul cred ca se cacase insa pe el, plangea furibund si venea dinspre el un iz de…. lapte procesat. Langa tatic a venit o tanara. O copila. Dupa ce au discutat un pic am dedus ca tanara e mamica. Sotia taticului. Langa tanara a venit apoi un copilas. Cu mana stanga rupta. Pusa in ghips. Apoi a venit inca un copilas mai mic. Cu mana dreapta rupta. Pusa in ghips. Cu mainile bune au luat-o de maini pe tanara. Care am dedus ca-i mamica lor. Mi-am facut cruce. Si mi-am mai facut o cruce cand am observat ca tanara e din nou gravida. Am facut un calcul rapid. 3 copii gata facuti, unul pe drum. Am gasit si explicatia. Tanara purta basmaluta pe cap. Iar pe unul dintre copii il chema Iosua. Erau pocaiti. Am inteles si de ce doi dintre copii aveau maini rupte. Parintii lor erau aproape de-o varsta cu ei, cum dracu’ sa-i ingrijeasca?!

In dreapta mea era un copil. Avea vreo 10 ani. Deci aproape de aceeasi varsta cu taticul de 3 copii – si unul pe drum. Parea insa mai matur ca taticul pocait. Avea o privire serioasa, grava, cerceta pe toata lumea.

In spatele nostru era un…unu cam de varsta mea. Cu parul lung, fancy. Mai agitat ca mine.

Coada nu se misca. Eram toti mai batrani. Copiii pocaitilor cresteau, celor mici cu ghips li se vindecasera fracturile. Copila-mama gravida avansa cu sarcina. Copilul din dreapta mea crestea si el. Noi tot la coada. Nu ne miscam. Mi-am zis sa dau o fuga in magazine. Cum timpul trecea se schimba si moda. Trebuia sa-mi schimb hainele.

Coada nu se misca.

Ala de-o varsta cu mine, cel cu parul lung, avea parul lung lung. Ii crescuse pana la cur. Mama pocaita statea sa nasca. Copiii isi dadusera ghipsul jos. Crescusera foarte mult. Ar fi trebuit sa mearga la scoala. Sugarul din bratele taticului era deja un lungan cu tuleie in barba. Taticul l-a lasat din brate. S-a mai maturizat si taticul. Acum arata a tatic. Copilul din dreapta mea ajunsese un tanar pe cinste. Ii fugeau ochii dupa fete. Fete care erau bebeluse cand ne puseseram noi la coada. Dar coada tot nu se misca.

Mamica-copila a nascut, noi am mosit-o, am vazut si eu in sfarsit cum arata “pizda tigancii” (pana acum credeam ca-i floare, nu e), am botezat copilul, i-am zis KFC. Ca tot stand la coada altceva nu mai aveam in cap. Si ne era foame. Coada nu se misca. Copilul din dreapta mea si-a serbat majoratul. Am cantat, am fluierat. Eram o mare familie. Ala de-o varsta cu mine, cel cu parul lung, avea parul de 6 metri. Venisera aia de la Cartea Recordurilor sa-l inregistreze. Le-am zis sa mai inregistreze inca un record: firma de prajit pui la care se sta cel mai mult la coada. Au fost de acord. Intre timp cei doi copii ce avusesera mainile in ghips au incercat sa jefuiasca niste magazine. Incercand sa fuga au cazut pe scari. Acum erau in ghips total.

Coada tot nu se miscase.

In afara exagerarilor evidente, nu-mi dau seama ce se intampla la firma asta care vinde pui prajiti, nu-i dau numele (kfc), na ca mi-a scapat din nou. Io vad mai multe posibilitati: ori isi aleg personal total retardat, care se misca impotriva legilor firii. Cat mai incet. Ori cei de la firma respectiva sint nesimtiti pentru ca desi aveau 5 case de marcat, functionau doar cu doua angajate. Bietele de ele, pe bune. Deci ce sa deduc? Ca au probleme cu banii si nu mai pot face angajari? Ori ca-i o tehnica de marketing si vor sa fie tot timpul coada la ei la tejghea? Ca romanul, traumatizat de cozile comuniste, sa creada ca se termina puii prajiti?

Alegeti voi varianta.

Am ajuns la coada. Aveam 96 de ani. Pofta buna!