Retard pe 4 roti

Mergeam spre casa. Dupa 5 zile de munca neintrerupta a 12-13 ore pe zi. Nu-mi venea decat sa-mi trag o perfuzie in vena pentru nutrire si sa ma culc. Perfuzat. Nedescaltat. Nedemachiat. Ajung in insteresctie la Obor. Trag mecanic masina pe banda 1. Astept cumintel ca rosul semaforului sa dea in verde si sa-mi continui drumul spre casa .

Pe banda 2 trage langa mine un BMW auriu. Seria 3, ultima editie. Geamurile din spate erau negre. Alea fin fata nu. Asa l-am putut vedea pe propritar. Un pustan de circa 18-20 de ani. Atat de gelat,  incat parea a fi pieptanat cu o dalta. Purta ochelari de soare, desi afara erau orele  8 (seara) spre 9 (tot seara), mai degraba noua. Si mai era o geana de lumina rosiatica. Probabil aia-l supara. Ma vede ca-l privesc. Io ma uitam la cele ce vi le-am povestit, el a tras insa concluzia ca eu am o privire provocatoare. Nu in sensul – frumos esti, ce te-s babardi, ci in sensul unei liniute. Nu liniuta trasa in nas, ci de-aia cu masinile. Hai sa vedem care-i mai cu coaie, care masina sprinteaza mai repede, care-i mai smecher. Cred ca retardul tocmai vazuse filmul un Socru de Cosmar. Desi era prea retard ca sa se uite la filme atat de bune.

Cert e ca-l vad ca se uita la mine peste ochelari si ambaleaza puternic motorul: brrrrrrrrrrrrrrrrruuuuuuummmmmmmmmm. Io, amarnic de plictisit, il las in pace. El nimic: bruuuuuuuuuuuuoaaaaaaaammmmmmm… Era ca si cum un cavaler medieval – nu neaparat – mi-ar fi aruncat manusa in moaca. (m-am intrebat daca si-ar fi putut trage un coif de fier peste freza aia cu atata gel). Deci trebuia sa reactionez cumva. M-am uitat la el si am facut si eu brrrrrrrrrrroooooooooooouuuuuuuuummmmm. Dobitocul a tresaltat de fericire. Si a mai facut o data brum (mi-e lene sas ma scriu asa lung, intelegeti voi) tragand rapid cu ochiul la semaforul ce trebuia sa se inverzeasca in curand. Am mai tras si eu un broum sa-l stimulez.

S-a facut verde. Si inconstientul a tasnit ca din pusca. Eu nu m-am miscat de pe loc, pentru ca nu am intentionat nicio secunda sa-mi incurcisez destinul cu un asemenea exemplar. E, problema-i ca pitziponcului i-a aparut fix in fata o dacie veche, de-aia alba din ‘77, care “furase” galbenul venind de undeva din lateral. Provocateurul meu abia a reusit sa franeze, cu un scartait teribil de roti, lipindu-se totusi de curul gaunoasei rable. Nu stiu daca nu a si frecat-o usurel, cat sa-si ia nitel lacul de pe botul “treiarului”.

Am fost fericit. Desi imi parea rau de masina si de faptul ca incapuse pe mainile lu’ tuti fruti. Stiam insa ca mini-cocalarul trecuse printr-o spaima amarnica. Si superba freza gelata i s-a umplut instant de valuri de transpiratie. Si sint sigur ca pe viitor nu va mai brrrruuuooom-ai atat de repede pe la semafoare.