Sentimente explozive

Ultima oara ziceam ca nu stiu daca-mi iubesc deja fetita. Cat a trecut de atunci? Nu stiu si nici nu prea conteaza, acum sint praf si pulbere. De iubire as zice. Simt ca-i parte din mine si ca daca ar pati ceve, orice, n-as mai fi om intreg. Si mai exista oameni care-s parti din mine.

Ieri am ajuns acasa, dupa un drum extrem de stresant. “Scoica”, acel scaun pentru transport copii in masina, mi se pare o uriasa porcarie. Am condus cu teama, rugandu-ma ca miliardele de gropi ale Bucurestiului sa nu-i arunce capul dintr-o parte in alta. “Scoica” nu-i bate capu-n cuie, din fericire. Totusi, avea copila doar 3 zile, statea cu greu in pozitie sezut. Acum are 4 

Si cand am ajuns acasa, de fapt la vreo 15 minute dupa, s-a pus draga de ea pe un plans… Si nu stiam de ce. Mancata era, curata era, dar plangea ca din gura de sarpe. Nervii ramasi dupa sarcina-nastere, s-au dus rapid, la foc automat, din nou am auzit cum albesc. Simteam ca ma doare sufletul de neputinta, copila de inrosea, se invinetea, se zbatea, ofta, suspina gemea. Noi muream langa ea de grija si de mila.

Pana cand a tras un cacatzoi galben, primul rahatel de lapte, nu de lichid amniotic. S-a linistit, ne-am linistit.

Dar simt ca viata mea in perioada imediat urmatoare se va compune din hranit copil, plimbat copil, vorbit copil, spalat copil, ingrijorat copil, induiosat copil, iubit copil, adormit copil. Si ceilalti ai mei, cu allinclusivul de la copii. Daca au nevoie – sper sa nu, si daca mai imi ramane timp. Si aceste lucruri ce pot parea corvoada ma obosesc amarnic dar ma fericesc glorios. 

Acu va las, copila plange, poate s-a rahatit, poate un pisulica, poate i-e foame sau poate nu stiu.

Sa fiti sanatosi si fericiti!

PS: Nu uitati de concursul nostru, oferim statul dă VIP Vexio (cu beneficiile pe care le aduce la pachet) in schimbul unei povesti aberanto+creativo-imaginistico.