Invatarea este unul dintre principalele procese care permit majoritatii organismelor sa se poata adapta la schimbarile care pot aparea in mediu , precum si sa raspunda favorabil la diferitele tipuri de stimuli pe care ii putem gasi. Invatam cum sa reactionam, ce ne place si ce nu ne place, ce este fiecare lucru, ce inseamna pentru noi sau chiar cum functioneaza lumea. In cazul fiintelor umane, ne petrecem chiar o mare parte a vietii formand si invatand, chiar creand institutii precum scoli in acest scop.
De-a lungul istoriei, profesionistii care au studiat modul in care invatam au ​​dezvoltat diferite modele de invatare pentru a intelege mecanismele si procesele pe care le urmam, folosind aceste modele pentru a incerca sa imbunatateasca sistemul educational. In acest articol vom observa cateva dintre principalele modele de invatare care exista sau au existat.
Invata: ce este?
Inainte de a ne concentra asupra diferitelor modele care pot exista, este convenabil sa incercam sa facem o scurta trecere in revista a ceea ce inseamna, in mod generic, sa inveti.
Intelegem cum sa invatam actiunea prin care o fiinta (fie ca este sau nu umana) dobandeste un anumit tip de informatii sau date din mediu (fie ca respectivul mediu este extern sau intern fiintei insasi), prin diferite cai. Faptul ca exista invatare nu inseamna doar ca informatia soseste, ci si ca subiectul este capabil sa efectueze un fel de operatie cu ea, restructurandu-si comportamentul sau intelegerea mediului , a lui insusi sau a realitatii.
Retineti ca exista multe tipuri de invatare, unele dintre ele bazate pe asocierea dintre doi stimuli, iar altele bazate pe simpla repetare a expunerii la un stimul.
De asemenea, este necesar sa se tina seama de faptul ca, desi in general identificam invatarea cu sistemul educational, invatarea si educarea nu sunt concepte care se suprapun complet: desi in educatie se urmareste ca cineva sau ceva sa invete, faptul de a invata poate avea loc fara existenta. de o asemenea intentie. Poate fi invatat, de exemplu, prin expunerea la modele parentale , indirect prin observatie sau chiar pe baza unor aspecte biologice sau innascute precum amprentarea.
Principalele modele de invatare
Mai jos sunt cateva dintre principalele modele de invatare care au existat de-a lungul istoriei si care au avut o mare influenta la un moment dat in istorie. Cele mai multe dintre ele au fost aplicate in lumea educatiei formale sau sunt derivate direct din observarea modului in care oamenii invata in acel mediu.
1. Modele comportamentale sau comportamentale
La nivel stiintific, unele dintre cele mai vechi modele de invatare care au existat se bazeaza pe paradigma teoretica a behaviorismului (care in sine deriva in mare parte din pozitivismul logic). Acest tip de model propune ca invatarea se realizeaza prin asocierea dintre stimuli, desi are in vedere si procese de invatare non-asociative, cum ar fi obisnuirea cu un stimul sau sensibilizarea la acesta .
Behaviorismul ca paradigma nu contempla la inceput existenta mintii, sau mai degraba nu considera ca poate fi cunoscuta prin neputand-o observa empiric. In unele cazuri, mintea este considerata chiar ca un produs al actiunii si al asocierii , sau direct ca un concept care se refera la ceva care nu exista. In cadrul modelelor comportamentale putem gasi trei modele deosebit de remarcabile. De fapt, fiinta insasi nu este altceva decat un receptor pasiv de informatii.
1.1. Conditii clasice
Prima dintre acestea este conditionarea clasica, care propune sa invatam prin asocierea dintre stimulii care genereaza o reactie sau raspuns si stimuli neutri. Pavlov si Watson sunt doi dintre principalii autori ai acestei teorii, in care invatarea echivaleaza cu asocierea prezentei unui stimul apetitiv sau aversiv la un element neutru care ajunge sa genereze acelasi raspuns, conditionand acest lucru pe baza expunerii la stimulul care face. Ea genereaza o reactie in sine.
1.2. conditionare instrumentala
Un al doilea model este conditionarea instrumentala a lui Thorndike , care propune sa invatam pe baza asocierii diferitilor stimuli si raspunsuri, slabirea sau intarirea asocierii bazate pe practica si daca consecintele sunt sau nu pozitive. Invatam ca un anumit stimul necesita un anumit raspuns si ca acesta are consecintele lui.
1.3. Conditionarea operanta
Al treilea mare model este cel al lui Skinner, asa-numita conditionare operanta. In cazul lui, actiunile si invatarea noastra sunt derivate din asocierea dintre actiunile pe care le desfasuram si consecintele lor , aparand conceptul de intaritori (consecinte care favorizeaza repetarea actiunii) si pedepse (care o ingreuneaza) si respectivele consecinte fiind ceea ce determina daca si ce vom invata. Acest model este dintre toti behavioristii cel care a avut cea mai mare aplicatie la nivelul scolii.
2. Modele cognitiviste
Modelele comportamentale au suferit o mare dificultate in incercarea de a explica invatarea: nu au luat in considerare activitatea mentala dincolo de capacitatea asociativa, neexplicand o mare parte din elementele care permit actul de invatare. Aceasta dificultate ar incerca sa fie rezolvata din modelul cognitivist, care exploreaza cognitia umana ca un fapt ce poate fi evidentiat prin diferite metode si valori diferitele capacitati si procese mentale. Fiinta umana este o entitate activa in invatare.
In cadrul cognitivismului putem gasi si diferite modele mari, printre care se remarca modelele lui Bandura, modelele de procesare a informatiilor si modelele de invatare cumulativa ale lui Gagne.
2.1. Modelo cognitivo social de Bandura
Albert Bandura a considerat ca procesele mentale si mediul interactioneaza in asa fel incat invatarea are loc din legatura respectiva. Invatarea este pentru acest autor, cel putin in fiinta umana, eminamente sociala: datorita interactiunii cu ceilalti observam si dobandim diferitele comportamente si informatii pe care ajungem sa le integram in schemele noastre . Introduce conceptul de invatare prin observatie, precum si ideea de modelare sau chiar de invatare indirecta ca modalitate de invatare.
2.2. Procesarea informatiei
Acest set de modele sugereaza ca mintea noastra capteaza, opereaza si produce informatii din mediu, lucrand cu acesta prin diferite niveluri de procesare sau chiar pe baza diferitelor procese de memorie.
23. Invatarea cumulativa a lui Gagne
Considerata teoria generala a instructiunii, aceasta teorie ne propune sa invatam printr-o succesiune de asocieri tipice conditionarii clasice.
Robert Gagne ne propune sa realizam diferite tipuri de invatare, care sunt aranjate ierarhic in asa fel incat pentru a putea desfasura una, trebuie sa fi fost efectuate cele anterioare. Mai intai invatam semnale, iar apoi o facem cu stimuli si raspunsuri, lanturi ale celor anterioare, asocieri verbale, modalitati de diferentiere intre diferitele lanturi si, pe baza tuturor acestora, reusim sa facem asocieri si sa dobandim concepte si principii pe care le avem. in sfarsit, invata sa folosesti pentru a rezolva probleme.
3. Modelos constructivistas
Chiar daca modelele cognitiviste apreciaza prezenta diferitelor abilitati si procese mentale in cadrul invatarii, in acest tip de model sunt adesea lasate deoparte alte tipuri de procese, cum ar fi capacitatea de a lega ceea ce este nou cu ceea ce a fost invatat anterior, rolul motivatiei. si vointa proprie de a invata a subiectului . De aceea a aparut constructivismul, axat pe care este atitudinea celui care invata si capacitatea de a face ceea ce urmeaza sa fie invatat semnificativ pentru aceste elemente fundamentale.
In constructivism, insusi cursantul este cel care construieste cunostintele pe care le invata, pe baza informatiilor externe, a propriilor abilitati si a ajutorului oferit de mediu.
Este tipul de model de invatare care a avut cea mai mare prevalenta in ultima vreme si este inca preponderent astazi. In cadrul modelelor constructiviste putem evidentia aceste modele, din nou, regasim si contributiile diversilor autori precum Piaget, Vygotsky sau Ausubel.
3.1. Teoria invatarii lui Piaget
Piaget este un nume foarte cunoscut in lumea educatiei. Mai exact, ies in evidenta studiile sale despre dezvoltarea umana in care a teoretizat despre diferite stadii de maturizare mentala si cercetari privind dobandirea diferitelor abilitati cognitive. De asemenea, a generat o teorie despre modul in care invatam.
In cadrul teoriei sale, a invata ceva presupune ca fiinta umana efectueaza un tip de operatie in care setul de scheme cognitive pe care subiectul le avea anterior este alterat intr-un fel. Schemele noastre mentale formeaza o structura de baza a gandirii pe care am dobandit-o de-a lungul vietii si invatarea implica sosirea de noi informatii in sistemul nostru. Avand in vedere sosirea noutatilor, schemele noastre vor trebui sa se adapteze , fie extinzandu-se pentru a incorpora noile informatii in schema anterioara (proces cunoscut sub numele de asimilare), fie modificandu-le in cazul in care informatiile respective contrazic schemele anterioare (permitand acomodarea unor noi informatii. ). noile date).
3.2. Teoria socioculturala a lui Vygotsky
O alta dintre cele mai citate si renumite teorii despre invatare si educatie este cea a lui Vygotski. In acest caz, teoria socioculturala se caracterizeaza prin valorificarea importantei acordarii unui sprijin ajustat si adaptat minorului pentru ca acesta sa invete.
In aceasta teorie putem observa cum exista o serie de invatare pe care un subiect le poate realiza singur, alta pe care nu le va putea realiza in niciun fel si o a treia pe care, desi nu le poate realiza in acest moment, este posibil ca fa-o daca ai suficient ajutor. Ar fi in diferenta dintre ceea ce poate face subiectul si ceea ce ar putea face cu suficient ajutor, asa-numita Zona de Dezvoltare Proximala , punctul pe care ar trebui sa se concentreze educatia formala.
Acest model considera fundamentala ideea de schele, in care sprijinul temporar al profesorilor, membrilor familiei sau colegilor ne va permite sa ne construim cunostintele intr-un mod pe care nu l-am realiza singuri, desi avem potentialul de a o realiza .
3.3. asimilarea de catre Ausubel a invatarii semnificative
O alta dintre principalele teorii si modele de invatare si ultima de care ne vom ocupa in acest articol este teoria asimilarii invatarii semnificative a lui Ausubel. Aceasta teorie evalueaza existenta invatarii prin receptie, in care cel care invata dobandeste informatii pentru ca ii este data, si a invatarii prin descoperire, in care subiectul insusi investigheaza si invata pe baza intereselor sale . In legatura cu aceasta, el distinge si intre invatarea mecanica si repetitiva si invatarea semnificativa.
Acesta din urma este cel mai interesant pentru a obtine o invatare de calitate, in care ceea ce este nou se leaga de ceea ce exista deja si se acorda un sens atat ceea ce s-a invatat, cat si faptului de a invata. Datorita acesteia putem invata si da sens elementelor reprezentationale, conceptuale si propozitionale, existand o anumita ierarhie intrucat este necesara invatarea pe primele pentru a progresa in invatarea celor urmatoare.
