Ma gandesc io asea, in nebunia mea, ca si restaurantele sufera din cauza crizei. Tot omu’ a devenit mai econom, s-a intors la gatit acasa, la pus pachetel pentru munca. Putini sint cei care nu se uita in pojnar si aleg restaurantul fie vara, fie joi ori fie seara. Poate ca restaurantul redevine “ocazie”. Scoti sotia din cand in cand, iubita din cand in cand, marcam un moment placut, o aniversare ori pur si simplu spargem monotonia serilor ce sint la fel. Dar, repet, creca-n criza restaurantele sufera.
Saaaaaaaaaaaaaaaau, mergem des si apasat intr-un restaurant care si-a adecvat oferta momentului. Poate ca avem oferte in meniu, poate s-a mai scazut din uriasul adaos practicat si pap o ciorba atat de buna si la un pret atat de bun incat ma convinge sa nu mai fac sauna la oala, acasa. Poate ma momeste cu oferte gen un desert moca, o apa din partea casei, 3 masline ori un cos cu painica proaspata. Io, ca-consumator, stiu ca si alea-s bagate in pretul final, dar macar vad bunavointa. Ma minte frumos. Imi zice ca-i cadou de la stapanire, ma face sa simt ca primesc o pleasca. Si astfel plac multumit si m-oi intoarce fluierand.
Tre sa va spun de un propritar de terasa din absolut minunata insula greceasca Santorini. Desi era tot timpul plin pe la el, parea zeul prieteniei. Urat ca un vultur plesuv cazut in masina de tocat hartii, dar zambitor ca un soare cald. Era ca o furtuna in jurul meselor. Ce-ti fac, ce-ti dau, ce-ti place, ce nu-ti place. Glume si vorbe bune. Fara a fi agresiv, fara a-ti sta pe creier. Repet, nu ducea lipsa de clienti, ba dimpotriva. Oamenii asteptau la gard sa se elibereze o masa.
Absolut fantastic de multumiti, am mers si a doua oara. Desi ne mai vazuse o data in viata lui – si probabil in viata lui a avut zeci de mii de clienti – ne-a tinut minte. A venit la masa si ne-a zis: stiu, dumneavoastra beti de-aia, dumneavoastra de-aia. Painea cu usturoi a domnului deja se face, maslinele doamnei sint pe drum, ajung in cateva secunde. Si sint din partea casei.
Rezultatul? Am mancat acolo in aproape toate zilele pe care le-am mai petrecut in Santorini. Desi mai erau 1000 de terase, unele mai chipese. Nu ne-a mai interesat. Proprietarul ne cucerise.
Iar alataieri aveam de frecat buha o ora, prin Bucuresti, ca ajunsesem mai repede la medicul ce ne tot masoara copilul. (gata, s-a terminat, no more ecografii, totul e perfect si asteptam nasterea acum) Eram pe strada Matei Basarab. Vedem un restaurant italian. La Cena, parca-i zice. Hai sa mancam ceva. Restaurantul intr-o casa veche, frumoasa, bine renovata. Nu-s io expert in stiluri si arhitectura, acolo au imbinat arhitectura veche cu elemente moderne. Dar sa zicem ca-i ok, arata binisor, desi parca-i prea mult alb. Ca intr-o sala de nastere.
Primim meniu, ne uitam, vedem ca-s preturi mari. Adica niste paste erau 220 de mii. 22 ron. Ma rog, asta e, restaurant italian, investitie. Tin sa specific ca eram singuri in restaurant, desi era fix ora pranzului. Ora 14. Io comand ravioli umplut cu spanac. Sotia ceva paste 4 branzeturi. Imi vin ravioli, acele mici pliculete de aluat umplute cu ceva. Si cand le vaz in fatza, ma enervez pentru prima oara: aveam fix 15 pliculete, un pic mai mari decat o moneda de 50 de bani. Aia era mancarea mea. 15 fise la 220 de mii. Faceti calculul. Si-s sigur ca era preparat semicongelat pus in apa la fiert si servit mie.
Mai cerem cate o apa la jumate. Si sotia cere “un pic de parmezan, va rog”. Sigur ca da, zice garcon. Ne mancam haleala, io cele 15 fise iar sotia cele 15 ce-aveaeaprinfarfurie, cerem nota. Vine nota: 62 ron.
620 mii lei vechi. Portiile de paste erau 220 mii bucata. Apa era 60 de mii bucata la juma. Siiiiii, aici a venit surpriza, regasim pe nota parmezanul cerut de sotia. Ii fusese adus intr-un recipient, sotia si-a pus fix o lingurita juma de parmezan pe paste. Dar pe nota era trecut in felul urmator: parmezan extra – 100 grame – 6 ron.
Acela a fost momentul in care am decis sa NU MAI CALC PE ACOLO. Si le transmit ca in acest dulce stil romanesc aplicat sub acoperis italian, nu-i vad foarte bine. Poate invata si ei de la altii cum se face treaba. Si poate-si dau seama ce de-aia au fix un cuplu la orele pranzului in restaurantul lor minunat. Iar acel cuplu nu va mai trece pe acolo.
Daca aveti sfaturi pentru proprietarii de afaceri nu ezitati sa le dati. Ori daca aveti de semnalat cazuri similare – sau poate dimpotriva, asterneti pe hartie. Sa fiti sanatosi!
